Credex IFN va adăuga emiterea de carduri de credit la portofoliul său de produse

Instituţia financiară nebancară Credex a anunțat obţinerea autorizaţiei de a opera ca instituţie de plată de la Banca Naţională a României, deschizând astfel noi orizonturi pentru oferirea de servicii financiare clienţilor.
Ion Dobreanu - J, 24 aug. 2023, 17:26
Credex IFN va adăuga emiterea de carduri de credit la portofoliul său de produse

Credex IFN oferă în acest moment credite de nevoi personale şi credite de consum. Cu această autorizaţie, instituţia financiară nebancară va putea extinde gama sa de produse şi servicii disponibile pentru clienţii săi, adăugând emiterea de carduri de credit la portofoliul său existent.

„Autorizaţia obţinută reprezintă un pas semnificativ în evoluţia Credex IFN şi în dezvoltarea serviciilor financiare oferite clienţilor noştri. Cardurile de credit pe care le vom putea emite reprezintă o modalitate suplimentară prin care putem să ne ajutăm clienţii să îşi atingă obiectivele financiare şi să gestioneze mai eficient banii lor. Suntem ferm dedicaţi în a răspunde în mod proactiv nevoilor clienţilor noştri, continuând să evoluăm şi să îmbunătăţim serviciile noastre financiare, cu un focus deosebit pe zona de retail banking, luând în considerare dinamicile pieţei şi contextul economic. Scopul nostru primordial este să susţinem nevoile financiare ale populaţiei”, a declarat directorul general al Credex IFN, Traian Baicu.

Cu noile carduri de credit, clienţii vor avea acces la o varietate de beneficii şi opţiuni flexibile pentru gestionarea finanţelor lor personale.

Cardurile de credit Credex IFN vor fi disponibile şi în format virtual, oferind acces la fonduri prin intermediul dispozitivelor NFC, într-un proces 100% digital. Acestea vor oferi avantaje competitive, printre care se numără rate avantajoase ale dobânzii, limite de credit şi opţiuni de rambursare flexibile.

În plus, Credex IFN continuă să investească în inovaţie şi să ofere soluţii financiare conforme cu evoluţia pieţei. Anul trecut, valoarea creditelor noi acordate pentru nevoi personale şi bunuri de consum a depăşit 298 de milioane de lei, echivalentul a 60 de milioane de euro. Credex IFN este unul dintre finanţatorii preferaţi pentru cumpărături în rate atât în reţeaua de magazine fizice Altex şi Media Galaxy, cât şi pe platformele lor online.

Credex IFN este o instituţie financiară nebancară ce face parte din grupul Altex România. În prezent, compania oferă credite pentru bunuri de consum, credite de nevoi personale şi asigurări de viaţă în parteneriat cu Metlife. Societatea este membră ALB România, cea mai importantă asociaţie profesională din România pentru industriile de leasing financiar şi credit de consum. Credex IFN acordă credite cu sume până la 50.000 lei, cu o perioadă de rambursare de la 2 luni şi până la maximum 5 ani, persoanelor fizice prin intermediul comercianţilor parteneri, prin Credex Broker, prin platforma site-ului Credex IFN şi prin intermediul Aplicaţiei Mobile Credex. De la înfiinţare, Credex IFN a finanţat credite în valoare de peste 100 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul companiilor aeriene va fi o idee mai mic decât estimările în 2025
Profitul companiilor aeriene va fi o idee mai mic decât estimările în 2025
Din cauza războaielor comerciale și a încetinirii economiei mondiale, companiile aeriene din întreaga lume și-au revizuit, luni, în scădere, estimările privind traficul de pasageri și......
Metro Cash&Carry, primul retailer modern din România, trece pe pierdere după 10 ani profitabili
Metro Cash&Carry, primul retailer modern din România, trece pe pierdere după 10 ani profitabili
Retailerul german Metro, cu 30 de magazine tip cash&carry la nivel național și o franciza LaDoiPași cu peste 2.400 de ...
Negocieri pentru pace. Delegaţi din Ucraina şi Rusia negociază din nou un armistiţiu la Istanbul
Negocieri pentru pace. Delegaţi din Ucraina şi Rusia negociază din nou un armistiţiu la Istanbul
Reprezentanţi ai Ucrainei şi Rusiei se întâlnesc din nou luni, la Istanbul, pentru a negocia un armistiţiu şi modalităţi ...
Marea Britanie – Guvernul anunţă strategia de reînarmare în faţa noilor ameninţări
Marea Britanie – Guvernul anunţă strategia de reînarmare în faţa noilor ameninţări
Guvernul britanic va detalia luni "angajamente semnificative" în scopul reînarmării Regatului Unit, în contextul războiului ...