Credit Agricole Bank România a avut anul trecut o pierdere de şase milioane de euro

Economica.net
04 04. 2013
c135784824_credit_agricole_83556900

Activele băncii au urcat anul trecut cu 13%, la 292 milioane euro, comparativ cu nivelul din 2011.

De asemenea, totalul creditelor Credit Agricole Bank România a crescut cu 14%, la 241 milioane euro, iar cel al depozitelor s-a majorat cu 56%, la 113 milioane euro. Venitul net din comisioane a crescut anul trecut cu 7%.

„Ajustările privind deprecierea creditelor au fost reduse cu 6%, ajungând sub nivelul de 1%. Credit Agricole Bank România înregistrează una dintre cele mai bune rate de acoperire a creditelor neperformante”, se arată într-un comunicat al băncii.

În 2012, activitatea de creditare pe segmentul corporate a crescut cu 28%.

Cheltuielile operaţionale au scăzut cu 6% faţă de anul precedent, în condiţiile în care banca a continuat să investească în tehnologie şi în optimizarea proceselor. Totodată, reorganizarea resurselor umane a reprezentat un alt obiectiv al băncii în 2012, rezultând într-o scădere cu 12% a numărului de salariaţi.

Credit Agricole Bank România este fosta Emporiki Bank România, care a fost preluată în iunie anul trecut de grupul francez Credit Agricole de la divizia Emporiki Bank Grecia.