Credit Agricole şi-a vândut divizia asiatică de brokeraj pentru 1,25 miliarde de dolari

Grupul bancar francez Credit Agricole a încheiat luni vânzarea diviziei sale de brokeraj din Asia (CLSA) către firma chineză CITIC Securities pentru 1,25 miliarde de dolari, un nou pas în strategia sa de reducere a operaţiunilor internaţionale ca urmare a crizei din zona euro, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 05 nov. 2012, 16:20
Credit Agricole şi-a vândut divizia asiatică de brokeraj pentru 1,25 miliarde de dolari

În luna iulie a acestui an, CITIC Securities a preluat 19,9% din acţiunile CLSA pentru 310,2 milioane de dolari, iar luni a preluat şi restul de 80,1% pentru 941,7 milioane de dolari. Tranzacţia ar urma să se finalizeze la mijlocul anului următor, cu condiţia obţinerii aprobărilor necesare din partea autorităţilor de reglementare.

CLSA (Credit Lyonnais Securities Asia) este o societate de brokeraj cu 1.500 de angajaţi care activează în 20 de oraşe din Asia-Pacific, Marea Britanie şi SUA. Societatea este o moştenitoare a fostelor Crédit Lyonnais şi Indosuez, ambele preluate de Credit Agricole. Deşi grupul bancar francez nu a precizat care va fi profitul net rezultat de pe urma vânzării diviziei sale, analiştii estimează că tranzacţia va permite Credit Agricole să-şi îmbunătăţească solvabilitatea şi să-şi reducă bilanţul contabil.

Vânzarea CLSA vine după ce mai multe bănci franceze au anunţat restructurarea operaţiunilor din străinătate. Atât Credit Agricole, cât şi Societe Generale şi-au vândut diviziile din Grecia, iar Credit Agricole a anunţat şi vânzarea diviziei sale de investment banking din Turcia către Standard Chartered.

În România, la finele lunii iunie Banca Naţională a României (BNR) şi-a dat acordul pentru cumpărarea pachetului de acţiuni ale subsidiarei Emporiki Bank din România de către Credit Agricole S.A. Numele oficial al băncii va fi schimbat în Credit Agricole Bank România, după ce vor fi îndeplinite toate formalităţile legale necesare.

 

Te-ar mai putea interesa și
Fără surprize în SUA. Fed menţine nivelul pentru dobânda cheie
Fără surprize în SUA. Fed menţine nivelul pentru dobânda cheie
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut miercuri, fără surprize, nivelul dobânzii neschimbat pentru a patra oară consecutiv, un status-quo prelungit care creşte frustrarea preşedintelui......
Putin pare neinteresat de reînarmarea NATO
Putin pare neinteresat de reînarmarea NATO
Președintele rus Vladimir Putin a afirmat joi că reînarmarea NATO nu reprezintă o amenințare pentru Rusia, deoarece, ...
Trump: Nu e momentul ca Putin să facă pe mediatorul între Israel şi Iran
Trump: Nu e momentul ca Putin să facă pe mediatorul între Israel şi Iran
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că omologul său rus Vladimir Putin ar trebui să se ocupe mai întâi ...
Israelul a anunțat că atacă în special Teheran în ofensiva contra Iranului
Israelul a anunțat că atacă în special Teheran în ofensiva contra Iranului
Armata israeliană a anunțat joi că desfășoară o serie de atacuri în Iran, în special la Teheran, în a șaptea zi ...