Credit Europe Bank România, profit brut de 44 mil. lei, în primul semestru al anului

Credit Europe Bank România a realizat un profit brut de 44 milioane lei în primul semestru din 2018, o creștere considerabilă față de 28 milioane lei, profitul brut înregistrat în aceeași perioadă din 2017. 
Economica.net - mar, 14 aug. 2018, 15:11
Credit Europe Bank România, profit brut de 44 mil. lei, în primul semestru al anului

„Rezultatele Credit Europe Bank România din primele șase luni ale acestui an reflectă o bună implementare a obiectivelor trasate pentru 2018 și suntem încrezători că tendința pozitivă va continua și în cea de-a doua jumătate din 2018. În continuare ne vom axa pe extinderea segmentului de carduri de credit și creditarea corporate, ca parte a strategiei noastre de creștere”, a declarat Yakup Cil, CEO Credit Europe Bank România.

La 30 iunie 2018, totalul depozitelor clienților înregistra o creștere, ajungând la un nivel de peste 700 milioane de euro, totalul activelor avea o valoare de aproape 964 milioane euro, iar portofoliul de credite depășea 440 milioane euro.

Pe segmentul de retail, activitatea de carduri, mai ales prin CardAvantaj, a continuat să fie un important motor de creștere, potrivit reprezentanţilor băncii.

Te-ar mai putea interesa și
Italia şi Spania se arată reticente față de planul UE, de până la 40 de miliarde de euro, pentru ajutarea Ucrainei
Italia şi Spania se arată reticente față de planul UE, de până la 40 de miliarde de euro, pentru ajutarea Ucrainei
Italia şi Spania au precizat luni, la reuniunea miniştrilor europeni de externe desfăşurată la Bruxelles, că nu sunt pregătite să susţină o propunere a şefei diplomaţiei UE, Kaja Kallas......
Magazinul Chic Chic din Promenada Mall s=a redeschis într-un spațiu nou și extins
Magazinul Chic Chic din Promenada Mall s=a redeschis într-un spațiu nou și extins
Promenada Mall anunță redeschiderea magazinului Chic Chic într-un spațiu nou și extins. Experiența de shopping este ...
Ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto consideră că UE urmează ocale care duce la ruinarea durabilă a economiei și securității sale
Ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto consideră că UE urmează ocale care duce la ruinarea durabilă a economiei și ...
Majoritatea statelor Uniunii Europene au decis să urmeze o cale ce va duce la "ruinarea durabilă" a economiei şi securităţii ...
Gazprom raportează pierderi de 12,89 de miliarde de dolari pentru 2024
Gazprom raportează pierderi de 12,89 de miliarde de dolari pentru 2024
Compania controlată de stat Gazprom a înregistrat pierderi nete de 1.076 de miliarde de ruble (12,89 de miliarde de dolari) ...