Credit sindicalizat de 324 milioane de euro pentru Azomureş, Ameropa Grains şi Chimpex, de la BCR, Raiffeisen, ING şi Unicredit
BCR a acţionat şi în calitate de agent de facilitate şi garanţii, precum şi agent de documentaţie.
Facilitatea, a cărei maturitate poate fi extinsă până la trei ani, va fi folosită de Azomureş SA, Ameropa Grains SA şi Chimpex SA pentru a consolida structura datoriilor financiare şi a majora valoarea acestora prin refinanţarea facilităţilor bilaterale existente şi finanţarea noilor nevoi de capital de lucru. Facilitatea este compusă din două tranşe, o facilitate de credit tip revolving şi o tranşă care poate fi utilizată sub formă de facilităţi auxiliare în scopuri diverse, inclusiv facilităţi de tip ovedraft, scrisori de garanţie şi acreditive.
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a acţionat în calitate de consultant legal pentru creditori, în timp ce Popovici Niţu Stoica & Asociaţii (PNSA) a acţionat în calitate de consultant legal pentru Ameropa.
Acest credit sindicalizat oferă multiple posibilităţi de utilizare pentru a răspunde eficient nevoilor viitoare ale Ameropa în Romania şi pentru a-i susţine dezvoltarea.
‘Suntem foarte încântaţi că am semnat cu succes aceasta nouă facilitate. În plus faţă de refinanţarea liniilor existente într-o unică facilitate sindicalizată, aceasta permite entităţilor din România ale grupului Ameropa să-şi mărească substanţial capacităţile de finanţare bancară. Succesul acestei tranzacţii demonstrează calitatea ridicată a operaţiunilor grupului în România şi relaţiilor sale strânse cu băncile, fiecare dintre acestea fiind şi creditorii grupului la nivel global”, spune Andreas Zivy, preşedinte al Grupului Ameropa.
Fondată în 1948, Ameropa este o companie elveţiană de producţie şi import export în domeniul cerealelor şi îngrăşămintelor.