Credit Suisse va închide conturile unor clienţi proveniţi din aproape 50 de ţări

Credit Suisse va închide conturi ale unor clienţi proveniţi din aproape 50 de ţări, până la sfârşitul acestui an, fie din cauza nivelului de fonduri considerat insuficient, fie pentru că instituţia consideră că riscurile pentru reputaţia sa, legate de aceste state, sunt prea ridicate, transmite AFP.
Economica.net - mar, 24 sept. 2013, 18:25
Credit Suisse va închide conturile unor clienţi proveniţi din aproape 50 de ţări

A doua mare bancă elveţiană va cere clienţilor din ţările respective să îşi închidă conturile, dacă averea lor este de sub 1 milion de franci elveţieni (800.000 de euro), şi pentru că Credit Suisse nu vrea să mai facă afaceri în unele din aceste state, a relatat publicaţia elveţiană Tages-Anzeiger.

Iniţiativă afectează în special ţările africane, precum Congo şi Angola. Sunt vizate totodată Turkmenistan, Uzbekistan şi Belarus, riscurile de reputaţie asociate acestora fiind considerate prea importante.

„În alte ţări, Credit Suisse vrea să se concentreze pe clienţii bogaţi şi super-bogaţi, cum ar fi cei din Danemarca şi Israel, iar cei cu averi sub 1 milion de franci vor fi nevoiţi să le închidă, potrivit cotidianului.

În Israel, faptul că mulţi cetăţeni deţin dublă naţionalitate, israeliană şi americană, a jucat un rol în această măsură, întrucât aceştia trebuie să plătească impozite în SUA.

Credit Suisse a explicat pentru AFP că măsurile se înscriu în strategia anunţată la publicarea rezultatele financiare aferente trimestrului al doilea.

„O parte din strategia noastră este să ne reorientăm pe anumite segmente şi regiuni şi să ne retragem din ţările prea mici’, a declarat un purtător de cuvânt al băncii.

Credit Suisse se aştepată să se retragă total de pe anumite pieţe şi parţial de pe altele.

În raportul financiar din trimestrul al doilea se arată că retragerea de pe unele pieţe va permite economisirea a 150 de milioane de franci până la sfârşitul acestui an.

În ultimii ani, presiunile asupra băncii s-au amplificat considerabil, pentru asigurarea legitimităţii fondurilor clienţilor, ceea ce a dus la complicarea procedurilor.

Te-ar mai putea interesa și
Deficitul bugetar pe primele două luni din 2025 a fost de 1,58% din PIB. Se vede o reducere a cheltuielilor de funcționare de 5% la nivelul bugetului de stat – Tanczos Barna
Deficitul bugetar pe primele două luni din 2025 a fost de 1,58% din PIB. Se vede o reducere a cheltuielilor de funcționare ...
Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 30,24 mld lei, respectiv 1,58% din PIB față de deficitul de 28,99 mld lei, respectiv......
Rusia și SUA ar discuta despre reluarea livrărilor de gaze rusești spre Europa prin gazoductul Nord Stream. în ciuda opoziției oficialilor europeni
Rusia și SUA ar discuta despre reluarea livrărilor de gaze rusești spre Europa prin gazoductul Nord Stream. în ciuda ...
Moscova și Washingtonul poartă în prezent discuții privind posibilitatea reluării livrărilor de gaze prin gazoductele ...
Primele drone militare româneşti – Producţia va începe până la finalul acestui an
Primele drone militare româneşti – Producţia va începe până la finalul acestui an
România va începe producţia de serie de drone româneşti cu dublă destinaţie - militară şi civilă - până la finalul ...
Comisia Europeană înăsprește restricțiile în privința importurilor de oțel
Comisia Europeană înăsprește restricțiile în privința importurilor de oțel
Comisia Europeană (CE) a anunțat marți că va înăspri restricțiile cu privire la importurile de oțel, începând de ...