Credite de la CEC, garantate de stat, pentru fermieri. Se poate acorda de trei ori valoarea subvenției pe suprafață pe care aceștia o încasează anual

14 07. 2022
daea

Pentru a beneficia de acest program denumit “ de 3 ori subvenția”, fermierii trebuie să se adreseze mai întâi APIA pentru a solicita o adeverință cu suma pe care urmează să o primească în contul subvenției pe suprafață. Ulterior, pe baza acesteia, pot accesa  pentru o perioadă de trei ani, de la CEC, un credit în valoare de 3 ori mai mare decât suma anuală aferentă subvenției.

Creditul va fi garantat în proporție de 80% de către Fondul de Garantare a Creditului Rural, iar dobânda este compusă din ROBOR  plus o marjă fixă de 2% pe an.

Produsul bancar va fi disponibil începând cu 20 iulie.

„Suntem deschiși și la alte bănci.  Orice banca care doreste să vină lângă acest produs, să îl folosească, să îl gestioneze, sunt binevenite. Nu este un produs predilect CEC, dar CEC este primul partener care ne-a deschis ușa la o asemenea inițiativă’, a declarat miistrul Agricultuii Petre Daea, într-o conferință.

Secetă în România. Producția de grâu acoperă necesarul de consum

Potrivit ministrului, din cele 10 judete vizitate del el recent , cel mai afectat de secetă este județul  Vrancea.  Urmează Galați și Buzau.

„Ca suprafață este greu de spus acum ( ce suprafață este afectată n.red) pentru ca , daca nu vin fronturi de ploi, și nu vin, suprafața (afectată n.red) va crește. Am reușit să adunăm producția de orz, mai sunt câteva procente până la recoltarea totală a întegii suprafețe și am trecut de 60% la recoltatul grâului. Ce avem  până acum arată că vom avea cantitatea de grâu necesară consumului intern”, a mai declarat ministrul potrivit căruia producția ar putea  fi cu 20% mai mică decât anul trecut.