Creditele în franci: Se elimină limita de venit şi de credit în cazul conversiei

Economica.net
31 07. 2015
franci_elvetieni_876543_91087200

‘Acele limite au fost eliminate. În privinţa discountului, creşterea acestuia nu reprezintă o problemă pentru noi, dar trebuie văzut care este opinia băncilor, pentru că acestea nu vor fi obligate să intre în mecanism. Deci, trebuie să fie interesate să participe la mecanism’, a explicat Teodorovici.

El a precizat că băncile vor fi cointeresate să intre în mecanism prin faptul că statul garantează 50% din creditul rămas de plată în urma conversiei, dar şi nivelul discountului este important.

Potrivit proiectului de lege, acest discount este de 15% din creditul rămas de plată în urma conversiei, iar reprezentanţii clienţilor cu credite în franci solicită cel puţin 25%.

În privinţa includerii sub incidenţa legii şi a creditelor de nevoi personale cu ipotecă, folosite în scop locativ, ministrul Finanţelor s-a declarat de acord. Discuţia rămâne deschisă, însă, în cazul creditelor externalizate, procedura fiind complicată.

Ministrul Finanţelor a precizat că plafonul garanţiilor acordate de stat rămâne la un miliard de lei, aşa cum prevede proiectul iniţial, dar se lasă deschisă posibilitatea prelungirii, în cazul în care există solicitări care depăşesc această sumă.

Pe de altă parte, Teodorovici a spus că aşteaptă de la reprezentanţii debitorilor motivarea modificărilor solicitate în întâlnirea de joi, urmând ca acestea să fie analizate şi, după caz, incluse în proiectul de lege.