Creditorii companiei Hidroconstrucţia au aprobat vânzarea unor active în valoare de 65 de milioane de euro

 Infinexa Restructuring, companie specializată în restructurarea firmelor aflate în dificultate, a scos la vânzare un portofoliu de active în valoare de peste 65 de milioane euro, aparţinând companiei Hidroconstrucţia S.A, informează, miercuri, compania.
AGERPRES - mie, 04 sept. 2024, 12:16
Creditorii companiei Hidroconstrucţia au aprobat vânzarea unor active în valoare de 65 de milioane de euro

„Am identificat o serie de bunuri care nu sunt esenţiale pentru funcţionarea optimă a companiei în această perioadă de redresare, iar vânzarea acestora reprezintă un prim pas important pentru stabilizarea financiară a societăţii. Hidroconstrucţia a intrat în insolvenţă cu intenţia de restructurare şi principala noastră preocupare e construirea unui plan viabil în acest sens”, a declarat Radu Tudor, Senior Partner Infinexa Restructuring, desemnată administrator judiciar al companiei Hidroconstrucţia S.A.

Adunarea creditorilor Hidroconstrucţia a aprobat în cea mai recentă şedinţă valorificarea unor active neesenţiale planului de reorganizare cu scopul de a reduce costurile de operare a companiei şi de a permite rambursarea de sume către creditori. Bunurile scoase la vânzare cuprind imobile, echipamente şi o serie de participaţii pe care Hidroconstrucţia le deţine în cadrul altor companii. Toate aceste active vor fi valorificate prin proceduri de licitaţie organizate administratorului judiciar şi promovate în condiţiile legii.

Hidroconstrucţia S.A, cel mai mare antreprenor român în domeniul hidroenergiei, a solicitat insolvenţa în data de 19 ianuarie 2022, din proprie iniţiativă, având datorii de peste 500 de milioane de lei. În calitate de administrator judiciar a fost desemnat consorţiul format din Infinexa Restructuring şi Muşat & Asociaţii Restructuring Insolvency SPRL. În prezent, compania se află în perioada de observaţie, înainte de propunerea unui plan de reorganizare.

Înfiinţată în 1950, Hidroconstrucţia S.A. este o companie românească cu capital 100% privat, cunoscută ca principal constructor al majorităţii obiectivelor hidroenergetice din ţară. În prezent, compania este responsabilă pentru investiţii în amenajările hidroenergetice Livezeni – Bumbeşti, Răstoliţa, Buzău – Siriu – Surduc şi alte lucrări edilitare.

Infinexa Restructuring este o companie antreprenorială românească specializată în restructurarea firmelor aflate în dificultate. Înfiinţaţă în 2022, gestionează active în valoare de peste 130 de milioane de euro şi administrează judiciar socieţăţi precum Blue Air, Vivre Deco, Hidroconstrucţia.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş, a anunţat Nicuşor......
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...