Creditorii Oltchim vor stabili mâine modul de finanţare pe termen scurt. Ramplast poate fi vândută

Creditorii Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) se vor întâlni vineri pentru a stabili modalităţile de finanţare pe termen scurt a companiei, iar divizia Ramplast ar putea fi vândută către un furnizor din zona Galaţi-Brăila, pentru a atrage fonduri, a anunţat ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
Economica.net - joi, 26 sept. 2013, 12:29
Creditorii Oltchim vor stabili mâine modul de finanţare pe termen scurt. Ramplast poate fi vândută

„Pierderile la Oltchim au coborât de la cinci milioane euro în februarie, când a început insolvenţa, în august a intrat chiar pe uşor profit, în septembrie probabil se va stabiliza. Nu putem să schimbăm acest nivel fără să (…) facem anumite cheltuieli, care se ridică la 12-15 milioane de euro. Pentru atragerea acestor bani există o ofertă din partea unor bănci şi posibilitatea vânzării Ramplast”, a declarat joi Vosganian, într-o conferinţă de presă.

El nu a precizat numele posibilului cumpărător el producătorului de profile PVC, însă a spus că este un furnizor din zona Galaţi-Brăila, urmând ca săptămâna viitoare să fie comunicate detalii.

Vosganian apreciază că „marea importanţă” este că Oltchim poate redeveni bancabil, iar acest lucru înseamnă că „nu doar a ieşit din moarte clinică, ci poate să treacă la saloanele cu cei care abia aşteaptă externarea”.

Următorul pas îl constituie prezentarea raportului de evaluare a combinatului, iar creditorii sunt invitaţi să afle care este valoarea de piaţă făcută de o echipă puternică de expertiză.

„Nu pot să vă dau cifra, dar cred că valoarea de piaţă pe care o vor propune administratorii judiciari e undeva la 250-300 milioane de euro. În clipa când creditorii îşi stabilesc oferta, atunci încep negocierile. Socotesc că în jur de 10 octombrie începem negocierile efectiv”, a mai spus ministrul.

La începutul lunii septembrie Varujan Vosganian a anunţat că în perioada 20-30 septembrie administratorii judiciari ai Oltchim vor definitiva construirea unui vehicul de investiţii, un „Oltchim eliberat de povara datoriilor”, pentru care va fi fixat un preţ de vânzare şi vor începe negocieri.

Potrivit informaţiile anunţate la finele lunii august-începutul lunii septembrie de Ministerul Economiei, de Oltchim s-au arătat interesaţi în ultima perioadă mai mulţi investitori, individual sau în consorţiu.

Astfel, SIF-urile vor să formeze un consorţiu pentru investiţii la Oltchim, a cărui activitate ar urma să fie integrată cu cea a Chimcomplex Borzeşti.

Fondul de investiţii israelian Fortissimo Capital şi PCC SE, acţionar minoritar al Oltchim, au anunţat la rândul lor că vor forma un consorţiu pentru privatizarea combinatului chimic.

Alt investitor interesat de Oltchim este producătorul de crom Yildirim din Turcia.

Ministerul Economiei anunţa la începutul lunii mai că a primit zece scrisori de intenţie pentru Oltchim, de la companii mari din India, Qatar, Marea Britanie, Germania, Israel sau Azerbaijan.

Statul a eşuat anul trecut în încercarea de a privatiza Oltchim, controlată de Ministerul Economiei. Combinatul chimic se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui Mark Burnett, creatorul şi producătorul reality show-ului "The Apprentice"......
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea ...
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat sâmbătă că livrările de energie către Ungaria prin Ucraina vor deveni din ...
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, ca urmare ...