Creditorii privaţi sunt îngrijoraţi: După Grecia, şi Portugalia va negocia reducerea datoriilor
Liderii europeni au declarat că acordul Greciei cu creditorii privaţi, pentru reducerea cu 50% a datoriilor printr-un schimb de obligaţiuni, va fi unic şi nu va fi aplicat altor state care au probleme financiare, relatează Bloomberg.
Deţinătorii de obligaţiuni portugheze sunt sceptici, iar randamentul titlurilor pe termen de 10 ani a urcat luni la un nou record de la înfiinţarea euro, de 15,78%.
„Datoriile Portugaliei şi lipsa creşterii economice sunt similare cu situaţia Greciei. Preţul obligaţiunilor scade pentru că este evident pentru toată lumea că dacă datoriile Greciei vor fi reduse, acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi în cazul Portugaliei”, a declarat Yannick Naud, care administrează active de 150 de milioane de dolari la compania Glendevon King Asset Management.