Creditul neguvernamental a scăzut uşor în februarie, la 251,9 miliarde lei

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut, în luna februarie, cu 0,1% (-0,9% în termeni reali) faţă de luna ianuarie 2019, până la nivelul de 251,948 miliarde de lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.
Economica.net - mar, 26 mart. 2019, 11:08
Creditul neguvernamental a scăzut uşor în februarie, la 251,9 miliarde lei

Creditul în lei s-a majorat cu 0,3% (-0,5% în termeni reali), în condiţiile în care împrumuturile acordate gospodăriilor populaţiei au urcat cu 0,6% (96,527 miliarde de lei) iar cele pentru companii au scăzut cu 0,1% (68,934 miliarde de lei).

Creditul în valută exprimat în lei a scăzut cu 0,9% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 1%), pe fondul declinului cu 0,6% al împrumuturilor pentru populaţie (37,340 miliarde de lei) şi cu 1,1% al creditului pentru companii (49,146 miliarde de lei).

Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 8% (4% în termeni reali), pe seama creşterii cu 12,7% a componentei în lei (8,6% în termeni reali) şi a scăderii cu 6,6 milioane lei a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 1,7%).

Creditul guvernamental s-a diminuat, în luna februarie 2019, cu 3,6% faţă de luna ianuarie 2019, până la 101,183 miliarde de lei. La 28 februarie 2019, creditul guvernamental s-a majorat cu 2,8% (-1% în termeni reali) faţă de 28 februarie 2018.

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii februarie 2019 un sold de 384,994 miliarde de lei. Faţă de luna ianuarie 2019, aceasta a crescut cu 0,6% (-0,2% în termeni reali), iar în raport cu februarie 2018 masa monetară s-a majorat cu 9,2% (5,2% în termeni reali).

 

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: În mod normal, PSD ar trebui să aibă prima opţiune pentru funcția de premier. România nu este din punct de vedere economic pe marginea prăpastiei
Grindeanu: În mod normal, PSD ar trebui să aibă prima opţiune pentru funcția de premier. România nu este din punct ...
PSD ar trebui, "într-un mod normal", să aibă prima şansă în a da premierul în noul Guvern, având în vedere rezultatul alegerilor parlamentare de anul trecut, a afirmat, sâmbătă,......
Directorul Salrom, Constantin Dobrea: Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a arătat disponibilitatea de a trimite experți la Salina Praid
Directorul Salrom, Constantin Dobrea: Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a arătat disponibilitatea de a ...
Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a exprimat disponibilitatea de a trimite echipamente şi experţi la ...
Autostrăzile care se deschid în luna iunie. Ce proiecte au anunțat oficialii de la Transporturi
Autostrăzile care se deschid în luna iunie. Ce proiecte au anunțat oficialii de la Transporturi
Luna iunie se anunță a fi una plină de evenimente în ceea ce privește inaugurările de autostrăzi în România. Astfel, ...
Afacerile Danone din România au crescut anul trecut, dar profitul este în scădere
Afacerile Danone din România au crescut anul trecut, dar profitul este în scădere
Danone, liderul pieței iaurturilor din România, cu o fabrică în București de unde face și exporturi, a rămas în 2024 ...