Creditul pentru consum şi alte scopuri şi-a încetinit ritmul de scădere de circa 5 ori, anul trecut
‘În ceea ce priveşte creditul pentru consum şi alte scopuri, acesta şi-a încetinit de circa cinci ori ritmul anual real de scădere (până la -1,7%), în condiţiile în care declinul (accelerat) al componentei în valută a fost aproape în întregime contrabalansat de revigorarea componentei în lei. Pe acest din urma segment, o posibilă influenţă stimulatoare a fost exercitată în cea de-a doua parte a anului 2015, de simplificarea procedurii de verificare a veniturilor solicitanţilor de împrumuturi, ca urmare a unei conveţii încheiate între Asociaţia Română a Băncilor şi Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală’, informează BNR.
Potrivit instituţiei, creditul intern s-a majorat cu 4,5% faţă de sfârşitul anului anterior (variaţie reală), contribuţii în acest sens revenind atât împrumuturilor destinate sectorului guvernamental (rata reală de creştere de 5,7%), cât şi creditului către sectorul privat (+4%).
‘Revenirea dinamicii anuale reale a acestuia din urma în teritoriu pozitiv a fost favorizată de politica monetara acomodativă, care a imprimat o traiectorie descendentă ratei medii de dobândă la creditele nou-acordate, de creşterea venitului disponibil al populaţiei, precum şi de sentimentul favorabil privind evoluţia activităţii economice. De asemenea, o influenţă pozitiva asupra stocului împrumuturilor acordate sectorului privat a fost exercitată şi de încetinirea operaţiunilor de scoatere a creditelor neperformante în moneda naţională din bilanţul instituţiilor de credit’, mai spune Banca Centrală.
Din perspectiva sectoarelor instituţionale, spune BNR, avansul creditării a fost imprimat îndeosebi de creşterea stocului împrumuturilor către gospodăriile populaţiei (+6,7%).
‘Contribuţia decisivă a revenit creditelor pentru achiziţia de locuinţe, care şi-au dublat ritmul real de creştere (până la +17,6%), inclusiv pe seama relaxării uşoare a standardelor în a doua parte a perioadei analizate. Merită însă menţionat faptul că pentru anul 2016 se estimează o întrerupere a acestei din urma tendinţe, în condiţiile în care instituţiile de credit vor urma o linie mai restrictivă, ca urmare a perspectivei de adoptare a Legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Din punct de vedere al monedei de denominare a creditelor pentru locuinţe, stocul creditelor în lei s-a dublat, iar cel al creditelor în valută s-a redus, ponderea totalul creditelor pentru locuinţe în decembrie 2015’, mai arată Banca Naţională