Creditul pentru firme şi populaţie a crescut în august cu 0,2%, la 221,9 miliarde lei

Soldul creditului neguvernamental a crescut în august, faţă de luna anterioară, cu 0,2%, sau 0,4% în termeni reali, până la 221,9 miliarde lei, potrivit datelor anunţate marţi de Banca Naţională a României (BNR).
Economica.net - mar, 24 sept. 2013, 09:08
Creditul pentru firme şi populaţie a crescut în august cu 0,2%, la 221,9 miliarde lei

„Creditul în lei s-a majorat cu 0,3 la sută (0,5 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 0,2 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 0,6 la sută). La 31 august 2013, creditul neguvernamental a înregistrat o reducere de 2,6 la sută (-6,1 la sută în termeni reali) faţă de 31 august 2012, pe seama majorării cu 0,6 la sută a componentei în lei (-2,9 la sută în termeni reali) şi a diminuării cu 4,6 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 4,1 la sută)”, se arată într-un comunicat al băncii centrale.

Creditul guvernamental s-a majorat comparativ cu iulie cu 1,1%, la 73,45 miliarde lei, dar faţă de august 2012 este mai mic cu 4,1% (7,5% în termeni reali).

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,4%, la 77,15 miliarde lei. Faţă de 31 august 2012 depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au urcat cu 2,9% (dar în termenir eali sunt mai mici cu 0,8%).

Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 4,8%, la 53,47 miliarde lei. La 31 august 2013, depozitele în lei ale persoanelor juridice au crescut cu 4,9% (1,2% în termeni reali) faţă de 31 august 2012.

„Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au crescut cu 0,5 la sută, până la nivelul de 72925,6 milioane lei (exprimate în euro, depozitele în valută au scăzut cu 0,2 la sută, până la 16436,9 milioane euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 7,6 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 8,2 la sută); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 9,8 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 10,4 la sută), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au majorat cu 3,4 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice au crescut cu 4,0 la sută)”, se precizează în comunicatul BNR.

Totodată, depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au majorat în luna august 2013 cu 1,6% faţă de luna iulie, până la 203,55 miliarde lei.

Te-ar mai putea interesa și
Metale rare România – Ţara noastră poate obţine două tone de metale rare doar din reciclarea echipamentelor electrice şi electronice uzate (studiu Environ)
Metale rare România – Ţara noastră poate obţine două tone de metale rare doar din reciclarea echipamentelor electrice ...
România are oportunitatea de a obţine anual două tone de metale rare numai prin reciclarea echipamentelor electrice şi electronice uzate (DEEE), reiese dintr-o analiză a Asociaţiei Environ....
Ce spune noul preşedinte din Polonia despre relaţia cu România şi Ungaria
Ce spune noul preşedinte din Polonia despre relaţia cu România şi Ungaria
Ungaria este un partener important pentru Polonia, a declarat preşedintele ales al Poloniei, Karol Nawrocki, unei reviste ...
Errol Musk, tatăl lui Elon Musk, dă vina pe stres pentru cearta dintre cei doi
Errol Musk, tatăl lui Elon Musk, dă vina pe stres pentru cearta dintre cei doi
Conflictul dintre Elon Musk, cel mai bogat om din lume, și președintele american Donald Trump a fost declanșat de stresul ...
Macron a denunțat duminică la Nisa greșeala celor care contestă prioritatea acordată climei în discuțiile publice
Macron a denunțat duminică la Nisa greșeala celor care contestă prioritatea acordată climei în discuțiile publice
Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat, duminică, la Nisa, în ajunul Conferinței Națiunilor Unite privind ...