Crescătorii de vaci şi de porci din România primesc 11 milioane euro de la UE

Crescătorii de vaci de lapte şi de porci din România vor primi un ajutor financiar de peste 11 milioane de euro din partea Uniunii Europene, în scopul compensării unei părţi a pierderilor înregistrate din cauza contextului economic internaţional, inclusiv a embargoului impis de Rusia, potrivit unei Hotărâri de guvern, aprobată în şedinţa de miercuri, potrivit News.ro.
Economica.net - mie, 16 mart. 2016, 15:23
Crescătorii de vaci şi de porci din România primesc 11 milioane euro de la UE

În octombrie 2015, Comisia Europeană a aprobat un regulament care prevede acordarea de ajutoare cu caracter temporar fermierilor din sectorul creşterii animalelor. Conform acestui document, României i s-a alocat un pachet financiar în valoare de 11,14 milioane euro, pentru producătorii de lapte şi carne de porc.

În total, ajutorul financiar pentru sectorul laptelui şi produselor lactate este de 8,8 milioane de euro, iar sprijinul pentru sectorul de creştere a porcinelor echivalează cu aproape 2,4 milioane de euro.

„Cererile pentru acordarea acestui sprijin se vor depune până la data de 8 aprilie 2016, urmând ca plăţile să se efectueze până la 30 iunie 2016”, precizează guvernul.

Pentru a primi banii, producătorii de lapte trebuie să fie înscrişi în sistemul cotelor de lapte la APIA, ca producători cu cote de livrări pentru anul de cotă 2014-2015 şi au deţinut cotă de livrări la data de 31 martie 2015,a precizat un comunicat al Guvernului.

De asemenea, producătorii de lapte trebuie să fie consideraţi în activitate, adică au încheiat un contract pe o perioadă de cel puţin şase luni cu un prim – cumpărător şi deţin cel puţin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui. O a treia condiţie este o producţie minimă livrată de 5 tone lapte în anul de cotă 2014-2015.

Suma cuvenită fiecărui producător se calculează în funcţie de cantitatea de lapte livrată în anul de cotă 2014-2015. Astfel, producătorii care au livrat cantităţi cuprinse între 5 tone şi 20 de tone primesc 240 de euro fiecare.

Pentru cantităţi cuprinse între 20 de tone şi 200 de tone, producătorii primesc 12 euro/tonă, iar pentru cantităţi de peste 200 de tone, fiecare fermier primeşte 2900 euro.

Pentru sectorul creşterii porcilor, ajutorul se acordă fermierilor care deţin exploataţii autorizate de ANSVSA pentru creşterea şi îngrăşarea porcinelor, au livrat direct sau prin intermediari şi au clasificat porci în abatoare autorizate în perioada 1 ianuarie-31 august 2015. Ajutoare primesc şi crescătorii de porcine care deţin exploataţii pentru reproducţie.

„Sprijinul se acordă în funcţie de efectivul mediu de scroafe şi/sau de efectivul de scrofiţe de reproducţie livrate şi/sau transferate, în perioada 1 ianuarie-31 august 2015”, se arată în documentul menţionat.

Suma cuvenită fiecărui fermier se calculează prin împărţirea sumei totale la efectivul de porci livraţi şi clasificaţi în abatoare autorizate, în perioada 1 ianuarie-31 august 2015, dar nu la mai mult de 300.000 capete pe beneficiar.

Potrivit Guvernului, criteriile de alocare a sumelor au fost stabilite după consultări cu reprezentanţii asociaţiilor de producători.

Crescătorii de animale, în special crescătorii de vaci de lapte şi crescătorii de porci, înregistrează pierderi de venit din cauza contextului global nefavorabil, în ceea ce priveşte dezechilibrarea raportului dintre cerere şi ofertă, în sensul ofertei excedentare, cauzate de:

Guvernul motivează pachetul de sprijin în principal prin pierderile suferite de crescătorii de animale din România din cauza embargoului impus de Rusia, care a interzis importul de produse agroalimentare europene până în 6 august 2016 şi din cauza eliminării cotelor de lapte în Uniunea Europeană, care a permis creşterea producţiei.

De asemenea, încetinirea economică a Chinei a redus importurile sale de lapte din Europa, iar preţurile au scăzut la nivel mondial.

Te-ar mai putea interesa și
Daniel Gross, CEO Penny: Consumatorul român pune un accent puternic pe sustenabilitate și pe confortul oferit de cumpărăturile online
Daniel Gross, CEO Penny: Consumatorul român pune un accent puternic pe sustenabilitate și pe confortul oferit de cumpărăturile ...
Discounterul german Penny, numărul doi pe acest segment al retailului alimentar după Lidl, plănuiește și pentru anul viitor 35-40 de noi magazine și inaugurarea unui noi depozit în......
Retrospectiva anului – record 2024: Cele mai spectaculoase imagini de pe șantierele de autostrăzi și cale ferată
Retrospectiva anului – record 2024: Cele mai spectaculoase imagini de pe șantierele de autostrăzi și cale ferată
2024 a marcat mai multe premiere și recorduri în infrastructura de transport din România. Un pasionat de infrastructură, ...
Franţa – Două focare de gripă aviară au fost confirmate la doar câteva zile după ce autoritățile au anunţat că ţara nu mai este afectată de virus
Franţa – Două focare de gripă aviară au fost confirmate la doar câteva zile după ce autoritățile au anunţat ...
Franţa a confirmat la două ferme avicole focare de gripa aviară, la câteva zile după ce oficialii au anunţat că ţara ...
Rusia a avansat cu aproape 4.000 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024 (analiză AFP/ISW)
Rusia a avansat cu aproape 4.000 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024 (analiză AFP/ISW)
Rusia a avansat cu aproape 3.985 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024, de aproape şapte ori mai mult decât în 2023 ...