Creşte piaţa brokerilor de credite. 100 de intermediari de credite ipotecare s-au înregistrat la ANPC
„Potrivit datelor pe care le strângem de la bănci anul trecut piaţa intermedierii de credite a fost de circa 1,5 miliarde de lei, în condiţiile în care la nivel naţional sunt circa 150 de brokeri de acest gen, poate chiar mai mulţi dacă ne gândim că brokerii locali lucrează cu una sau două bănci aflate în oraşele în care îşi desfăşoară activitatea”, a declarat Anca Bidian, CEO al Kiwi Finance, cel mai mare broker din piaţă. În 2015, piaţa intermedierilor a fost de 1,3 miliarde de lei.
Oricum, la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au trimis 100 de brokeri de credite ipotecare, aşa cum solicită OUG 50/2016, ordonanţă care pune în practică Directiva 17 a Uniunii Europene. De la 21 martie, aceştia vor trebui să prezinte rapoarte către Autoritate. Conform aceleiaşi legislaţii, brokerii de credite vor fi obligaţi de anul acesta să îşi încheie o asigurare de risc profesional de o valoare asigurată de circa 750.000 de euro. Aşa cum precizează Anca Bidian, valoarea primei pentru această asigurare variind între câteva sute de euro şi câteva mii de euro, în funcţie de volumul de activitate, datele financiare ale firmei, etc.
Dintre cei 150 de brokeri de credite, 10 concentrează în mâna lor circa 60% din piaţa de intermediere a împrumuturilor. Kiwi Finance este cel mai mare, fiind urmat de AVBS Credit, Alliance Finance Broker, Credit Land, Bazer Credit, etc.
Kiwi Finance a încheiat 2016, al cincilea an consecutiv de creştere, cu o cifră de afaceri de 11 milioane lei, mai mare cu 18% comparativ cu anul anterior, şi un volum de credite intermediate de 450 milioane lei, cu 10% mai mare faţă de anul 2015. Soldul total al creditelor intermediate, de la înfiinţarea companiei până la sfârşitul anului trecut se apropie de 1 miliard de euro. Din totalul creditelor intermediate anul trecut, 67% au fost credite ipotecare standard, 26% credite de nevoi personale fără garanţii, 3% credite Prima Casa şi 4% credite pentru IMM-uri. Principalul vector de creştere a fost creditul ipotecar standard, pe cei 2 indicatori: 28% creştere a volumului de credite acordate, respectiv 21% creştere a numărului de clienti. Creditul ipotecar mediu a crescut cu aproape 7% în 2016 faţă de anul anterior ceea ce este în linie cu creşterea preţului imobilelor la nivel naţional.
„Anul 2016 a fost marcat, aşa cum ne aşteptăm şi chiar ne-am obişnuit, de interferenţele politice ale unui an electoral, cu dezbateri, iniţiative şi legiferări de multe ori invazive. Observăm că în acest context intern şi pe fondul politicii europene de supra-reglementare a serviciilor financiare, industria bancară din România şi-a mărit viteza de reacţie, însă terenul de joc este din ce în ce mai mic. Cererea solvabilă a crescut constant şi consistent, iar oferta este relativ constantă. Acest lucru a condus la o competiţie de preţuri ceea ce e bine, dar nu e suficient pentru o creştere organică şi sustenabilă a gradului de intermediere financiară, încă cel mai mic din Europa”, comentează Anca Bidian, CEO KIWI Finance şi preşedinte Asociaţia Română a Brokerilor de Credite.