Creştere cu 25% a numărului de noi locuri de muncă, în septembrie – platforma eJobs

Economica.net
05 10. 2020
jobs_35425300

Conform datelor centralizate de eJobs, în septembrie s-au înregistrat 31.000 de locuri de muncă noi, iar oraşele în care s-au făcut cele mai multe angajări rămân Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Iaşi şi Constanţa.

În ceea ce-i priveşte pe candidaţi, aceştia au înregistrat 1,4 milioane de aplicări, într-o creştere constantă, de la o lună la alta, de mai bine de o jumătate de an.

„În septembrie am avut peste 146.000 de oameni care au aplicat pentru un loc de muncă, dintre aceştia 30.000 fiind candidaţi noi care fie nu aveau cont pe eJobs, fie nu mai fuseseră activi în ultimii ani. De altfel, aceasta a fost media lunară a ultimei perioade – între 25.000 şi 30.000 de candidaţi noi care aplică pentru prima oară sau pentru prima oară după mult timp în care nu au făcut o schimbare profesională. Mulţi dintre ei sunt foarte tineri, adică au între 18 şi 24 de ani, iar pentru ei vestea bună este că start-up-urile şi IMM-urile, unii dintre angajatorii predilecţi pentru acest segment de vârstă, au reînceput să angajeze semnificativ”, explică Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Cele mai multe locuri de muncă postate în luna septembrie au fost în Vânzări, Transport/Distribuţie şi Administrativ/Logistică.

În acest moment, peste 22.000 de locuri de muncă pentru Romania şi străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.