Creştere cu 66% a înmatriculărilor de autovehicule second-hand în primul semestru din 2012
Potrivit sursei citate, numărul de maşini second hand înmatriculate pentru prima dată în România a crescut cu 66% în primul semestru al anului în curs, ajungând la 73.729 de unităţi, de la 44.444 de unităţi consemnate în aceeaşi perioadă din 2011.
Pe de altă parte, reînmatriculările au scăzut cu 18% şi au ajuns la 162.687 de unităţi, de la 198.084 de unităţi înregistrate în anul anterior.
În ceea ce priveşte mărcile auto rulate preferate în intervalul ianuarie-iunie 2012, Volkswagen este lider cu 17.414 maşini înmatriculate pentru prima dată în România (+68% faţă de perioada similară din 2011), urmat de Opel cu 15.307 de unităţi şi Ford cu 9.453 de unităţi, cele trei mărci însumând peste jumătate din totalul înmatriculărilor. Topul primelor cinci mărci este completat de Audi (4.375 unităţi) şi BMW (3.893 unităţi).
Totodată, în luna iunie a.c., s-au înmatriculat, pentru prima dată, în România, 13.177 de maşini, cu mult peste cele 4.505 de unităţi înscrise în circulaţie în iunie 2011.
În total, în primul semestru din acest an, s-au înmatriculat 107.072 maşini noi şi second hand, reprezentând o creştere de 40% comparativ cu anul trecut când s-au înmatriculat 76.202 maşini.
Înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat în România o creştere de 5%, ajungând la 33.343 de unităţi în primul semestru al acestui an.
La nivel de modele şi mărci, Dacia conduce detaşat topul înmatriculărilor de maşini noi cu peste 8.370 de unităţi, dar cu trei procente mai puţine decât anul trecut, în timp ce Volkswagen a înregistrat 3.783 de unităţi, iar Skoda cu 3.248 de unităţi. Pe locurile următoare s-au clasat: Ford (2.563 unităţi) şi Renault (2.374 unităţi), conform DRPCIV.
Din datele aplicaţiei AutoIndex, dezvoltată de către site-ul auto.ro, reiese faptul că nivelul mediu al preţurilor autovehiculelor second hand din România a înregistrat valoarea de 5.220 euro, în creştere cu 5% în primul semestru al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut.