Creştere cu circa 60% a numărului de posturi vacante în domeniul financiar, comparativ cu anul anterior – sondaj
Potrivit datelor centralizate, oraşele cele mai ofertante sunt: Bucureşti (436 anunţuri), Timişoara (117), Cluj-Napoca (99), Arad (60), Iaşi (56) şi Braşov (51).
Cele mai multe anunţuri vizează posturile de contabil (580), economist (332), director economic (42), analist financiar (37) şi ofiţer credite/ofiţer bancar (31).
De asemenea, în sistemul bancar există oferte pentru ofiţeri de conformitate, şefi agenţie, administratori cont, auditori, analişti credite, specialişti control risc şi ofiţeri colectare debite.
Tot pe domeniul financiar, oferta include joburi în străinătate, respectiv: Polonia (15 anunţuri în Varşovia), Ungaria (opt oferte în Budapesta) şi Franţa (trei oferte în Menton).
Conform BestJobs.ro, în ceea ce priveşte candidaţii, companiile pot alege din rândul celor peste 426.000 de candidaţi cu experienţă în domeniul financiar şi care ocupă sau au ocupat poziţii de economişti (83.517), contabili (105.117), auditori (50.535), analişti financiari (86.131) şi ofiţeri credite (101.513).
Nu în ultimul rând, candidaţii cu studii şi experienţă în domeniul economic pot opta pentru locurile de muncă din domeniul administrativ/office jobs, existând pe platforma de specialitate 597 anunţuri pentru poziţia de asistent manager şi 1.263 pentru consilier/specialist suport sau call center.