Creştere cu peste 18% a volumului lucrărilor de construcţii, în primele şapte luni – INS

Volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată, în primele şapte luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, majorarea fiind determinată de activităţile de reparaţii capitale, respectiv de lucrările de întreţinere şi reparaţii curente, relevă datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS), Agerpres.
Economica.net - mie, 16 sept. 2020, 08:45
Creştere cu peste 18% a volumului lucrărilor de construcţii, în primele şapte luni - INS

Conform statisticii oficiale, în perioada ianuarie – iulie 2020, ca serie brută, volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat cu 18,1%, iar pe elemente de structură au avut loc creşteri la lucrările de reparaţii capitale (+48,2%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+48%) şi la construcţiile noi (+6,2%). Totodată, pe obiecte de construcţii, ca serie brută, au avut loc creşteri astfel: la lucrările de construcţii inginereşti (+25,5%), clădirile rezidenţiale (+17,2%) şi la clădirile nerezidenţiale (+8,4%).

În acelaşi timp, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al lucrărilor de construcţii a urcat în perioada de referinţă cu 20%, faţă de intervalul similar din 2019. Creşterea este reflectată în volumul lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente (+54,6%), al lucrărilor de reparaţii capitale (+44,6%) şi al lucrărilor de construcţii noi (+8%). De asemenea, pe obiecte de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate evidenţiază creşterea volumului construcţiilor inginereşti (+29,1%), clădirilor rezidenţiale (+18,2%) şi al clădirilor nerezidenţiale (+10,9%).

Potrivit sursei citate, în iulie 2020, faţă de iulie 2019, lucrările de construcţii au crescut cu 12,2%, ca serie brută, respectiv cu 12,7% ca serie ajustată.

La nivel comparativ iulie vs iunie 2020, datele INS arată că volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 4,3%, ca urmare a activităţilor din lucrările de reparaţii capitale (+8,6%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+4,9%) şi lucrările de construcţii noi (+3,3%). Pe obiecte de construcţii, seria brută indică creşteri după cum urmează: clădirile nerezidenţiale (+5,6%), clădirile rezidenţiale (+4,2%) şi la construcţiile inginereşti (+3,5%).

În plus, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut în iulie 2020 faţă de iunie, cu 4,3%, datorită lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente (+16,9%), lucrărilor de reparaţii capitale (+11,2%) şi lucrărilor de construcţii noi (+1,5%).

În funcţie de obiectele de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a indicat creşteri ale volumului construcţiilor inginereşti (+6,1%), clădirilor rezidenţiale (+4,7%) şi clădirilor nerezidenţiale (+3,1%).

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...