Creştere cu peste 26% a companiilor care şi-au încetat activitatea: 3.123 de firme au fost închise în primele două luni din 2023

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele două luni din 2023 a fost de 3.123, în creştere cu 26,69% comparativ cu perioada similară din 2022, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
AGERPRES - vin, 07 apr. 2023, 08:51
Creştere cu peste 26% a companiilor care şi-au încetat activitatea: 3.123 de firme au fost închise în primele două luni din 2023

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în intervalul menţionat au fost din Bucureşti, respectiv 403 (număr în creştere cu 75,98% faţă de ianuarie-februarie 2022), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj cu 184 de firme suspendate (în creştere cu 75,24%), Braşov -140 (plus 44,33%), Maramureş – 123 firme (+123,64%) şi Timiş – 122 (+19,61%).

La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Giurgiu – 17 (în scădere 32% faţă de primele două luni din 2022), Tulcea – 20 (plus 42,86%), Brăila – 22 (minus 4,35%), Covasna – 23 (plus 53,33%) şi Gorj – 24 (plus 20%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 807 (+8,32%), în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 317 suspendări (+40,89%) şi informaţii şi comunicaţii – 302 suspendări (+101,33%).

În februarie, şi-au suspendat activitatea 1.455 firme, cele mai multe în Bucureşti (191) şi în judeţele Cluj (113), Braşov (57) şi Maramureş (55).

Te-ar mai putea interesa și
SUA acordă Poloniei o garanție de 4 miliarde de dolari pentru finanțarea apărării
SUA acordă Poloniei o garanție de 4 miliarde de dolari pentru finanțarea apărării
Statele Unite au acordat Poloniei o garanţie de patru miliarde de dolari pentru un credit de finanţare a apărării, a anunţat vineri Tammy Bruce, purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat......
Adiss, producător român de echipamente pentru epurarea apei, cere intrarea în concordat preventiv pe fondul suspendării și amânării licitațiilor din programele naționale de finanțare
Adiss, producător român de echipamente pentru epurarea apei, cere intrarea în concordat preventiv pe fondul suspendării ...
Adiss SA, companie românească de inginerie înființată în 1993 în judetul Maramureș și specializata în domeniul ...
Piraeus Bank a acordat două finanțări de 106 milioane de euro, pentru construirea a două centrale fotovoltaice în județul Dolj
Piraeus Bank a acordat două finanțări de 106 milioane de euro, pentru construirea a două centrale fotovoltaice în județul ...
Piraeus Bank S.A. (Grecia) și sucursala sa din Frankfurt au finanțat cu suma totală de 106 milioane de euro construirea ...
România a atras două miliarde de euro prin obligațiuni verzi. Raport în premieră
România a atras două miliarde de euro prin obligațiuni verzi. Raport în premieră
România a finalizat cu succes prima etapă de finanțare sustenabilă, obținând 10,85 miliarde de lei (echivalentul a ...