Creștere de 19,2% a vânzărilor Nestlé România în prima jumătate a anului
Grupul Nestlé a vândut în prima jumătate a anului în valoare de 46,3 miliarde CHF, cu 1,6% peste perioada similară a anului trecut, după un impact negativ al schimbului valutar (cu 6,7%) și al achizițiilor nete (cu 0,4%). Creșterea organică a atins 8,7%, cu pricing de 9,5% și creștere internă reală (RIG) de – 0,8%. Creșterea a fost generalizată pentru toate zonele geografice și toate categoriile. Pentru anul 2023 se preconizează o creștere organică a vânzărilor la un interval cuprins între 7% și 8%.
În România, creșterea organică a fost de 19,2%.
„Nestlé România a încheiat primele 6 luni ale anului cu o creștere organică de 19,2%, creștere care provine de la toate cele 10 categorii. Î Ne dorim să continuăm în același ritm, atât în dezvoltarea afacerii cât și pe plan social, pentru a ne bucura împreună de al zecelea an consecutiv de creștere”, declară Silvia Sticlea, Country Manager Nestlé România.
În zona Europa s-a înregistrat o creșterea organică de 8,9%, cu pricing de 11,3%, care reflectă trendul inflaționist din ultimii doi ani. Creșterea internă reală (RIG) a fost de -2,4%, în urma unei baze ridicate de comparație în ultimii 2 ani și a acțiunilor de optimizare a portofoliului. Vânzările raportate în Zona Europa au crescut cu 2,0%, ajungând la 9,5 miliarde CHF.
Creșterea în Zona Europa a fost susținută de pricing, dezvoltarea puternică a vânzărilor în e-commerce și un impuls continuu în canalele out-of-home. Zona Europa a înregistrat creșteri ale cotei de piață pentru categoriile destinate hranei pentru animale de companie, dulciuri și nutriție pentru sugari. Pe categorii de produse, principalul factor care a contribuit la creștere a fost Purina PetCare, datorită ofertelor unor mărci premium, precum Felix, Gourmet și Purina ONE. Categoria de dulciuri a raportat o creștere ridicată de o singură cifră, condusă de KitKat și produsele sezoniere. Nestlé Professional a înregistrat o creștere de două cifre. Cafeaua a înregistrat o creștere medie de o singură cifră, cu o evoluție deosebită pentru cafeaua solubilă Nescafé și produsele Starbucks. Produsele destinate nutriției sugarilor au înregistrat o creștere ridicată de o singură cifră, bazată de un context favorabil pentru formulele premium pentru sugari, în special NAN. Produsele alimentare au înregistrat o creștere de o singură cifră, cu evoluții îmbunătățite ale vânzărilor pentru Maggi și Thomy.
„Ne-am urmărit prioritățile strategice în mod disciplinat și cu mare atenție, într-un mediu de consum care evoluează rapid. Pe baza performanței bune din prima jumătate a anului, ne îmbunătățim perspectivele de creștere organică a vânzărilor pentru 2023. Consumul la domiciliu s-a normalizat în perioada post-COVID, eliminându-se un obstacol în dezvoltarea unora dintre categoriile noastre. Canalele out-of-home continuă să crească. Pentru restul anului, suntem încrezători că vom oferi o combinație de volum și portofoliu care să continue trendul pozitiv, o îmbunătățire a marjei brute și o creștere semnificativă a investițiilor de marketing. În combinație cu gestionarea și optimizarea continuă a portofoliului, precum și implementarea continuă a inițiativelor noastre de sustenabilitate, suntem bine poziționați pentru a crește și a genera valoare pentru părțile interesate”, a declarat Mark Schneider, CEO Nestlé.
Nestlé este cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume. Este prezentă în 189 de țări din întreaga lume și are peste 300.000 de angajați.