Creştere de aproape 10% a numărului de firme şi PFA care au intrat în insolvenţă în 2024 – date ONRC

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă anul trecut a fost de 7.274, în creştere cu 9,38% faţă de 2023, când au fost înregistrate 6.650 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
AGERPRES - vin, 31 ian. 2025, 14:34
Creştere de aproape 10% a numărului de firme şi PFA care au intrat în insolvenţă în 2024 - date ONRC

Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 1.375, număr în creştere cu 6,67% faţă de perioada ianuarie-decembrie 2023.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 581 insolvenţe (minus 3,01%), Cluj – 529 (plus 35,29%), Timiş – 424 (plus 29,66%), Iaşi – 305 (plus 12,96%) şi Ilfov – 282 (plus 29,36%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în judeţele Covasna – 28 (plus 33,33%), Harghita şi Mehedinţi – 38 (plus 18,75%, respectiv plus 2,70%), şi Vaslui – 41 (minus 4,65%).

Numai în luna decembrie 2024 au fost consemnate 757 de insolvenţe, cele mai multe în Bucureşti, respectiv 182.

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.902 (plus 6,79% comparativ cu perioada ianuarie-decembrie 2023), construcţii – 1.499 (plus 13,39%) şi în industria prelucrătoare – 852 (plus 7,17%).

Te-ar mai putea interesa și
Un număr peste așteptări de locuri de muncă au fost create în luna iunie în SUA. Șomajul a ajuns la 4,1%
Un număr peste așteptări de locuri de muncă au fost create în luna iunie în SUA. Șomajul a ajuns la 4,1%
Numărul locurilor de muncă create de către angajatorii americani, în luna iunie, a fost peste aşteptări, în timp ce rata şomajului a scăzut în mod suprinzător, ceea ce sugerează că......
BRICS va lansa un fond de garantare pentru a impulsiona investițiile din statele membre – surse Reuters
BRICS va lansa un fond de garantare pentru a impulsiona investițiile din statele membre – surse Reuters
Grupul ţărilor în curs de dezvoltare BRICS urmează să anunţe un nou fond de garantare, susţinut de Noua Bancă de ...
933 de zboruri au fost anulate joi în Franța ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian
933 de zboruri au fost anulate joi în Franța ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa a provocat joi anularea a 933 de zboruri, tocmai înainte de debutul vacanţelor ...
Nazare: Impactul pachetului fiscal este 1,5 – 1,8 puncte procentuale asupra inflației
Nazare: Impactul pachetului fiscal este 1,5 – 1,8 puncte procentuale asupra inflației
Impactul pachetului fiscal asupra inflaţiei este de 1,5 - 1,8 puncte procentuale, a anunţat, joi, ministrul Finanţelor, ...