Creştere de aproape 15% a înmatriculărilor de autoturisme noi, în primele 8 luni din 2016 – DRPCIV

Economica.net
19 09. 2016
masini_trafic_3456765434567876543_49009600

La nivelul lunii august, au fost înregistrate 15.780 de vehicule noi înmatriculate în România, ceea ce reprezintă o creştere de 57,12% comparativ cu aceeaşi lună din 2015. În perioada analizată, au fost înmatriculate 12.411 de autoturisme, echivalent cu un salt de 68,58% faţă de luna august a anului anterior.

Potrivit statisticii DRPCIV, tot în august, în funcţie de numărul unităţilor înmatriculate, cele mai multe solicitări au vizat mărcile: Dacia (4.175 unităţi, +70,41% faţă de august 2015), Volkswagen (1.118 unităţi, +37,35%), Skoda (974 unităţi, +53,39%), Renault (896 unităţi, +109,84%) şi Ford (851 unităţi, +76,49%).

Pe de altă parte, cea mai redusă frecvenţă a înmatriculărilor s-au consemnat la Subaru (6 exemplare), Ford-CNG-Technik şi SsangYong (câte 5 unităţi), Bentley (3), Alfa Romeo şi Maserati (câte două unităţi), respectiv Mercedes-AMG şi Tesla Motors (câte un exemplar).

Pe tipuri de vehicule, în august, cea mai importantă creştere a înmatriculărilor s-a înregistrat la semiremorci (326 de unităţi, +72,49%), în timp ce categoria autobuzelor şi microbuzelor a consemnat cea mai mare scădere, de 73,43% (110 unităţi) faţă de acelaşi interval din anul 2015.

Conform DRPCIV, parcul auto naţional din România însuma, la sfârşitul anului 2015, aproximativ 6,6 milioane de unităţi, în creştere cu 5,27% faţă de perioada similară a anului precedent, când număra 6,27 milioane de exemplare.

Din totalul vehiculelor care circulau pe drumurile naţionale la finele anului trecut, aproximativ 5,15 milioane de unităţi erau încadrate în categoria autoturismelor, în creştere cu 5,04%, comparativ cu anul 2014, când erau consemnate 4,9 milioane de autoturisme.

La nivelul Bucureştiului erau înregistrate, la finele lui decembrie din anul precedent, 1,19 milioane de autovehicule, dintre care 956.664 unităţi, consemnate la categoria autoturisme.