Creştere de peste 30% a profitului operaţional al CME, grupul care deţine ProTV, în trimestrul al treilea

Grupul de televiziune Central European Media Enterprises (CME), proprietarul ProTV, a raportat joi o creştere cu 34% a profitului operaţional în trimestrul al treilea, depăşind aşteptările analiştilor, graţie creşterii veniturilor din publicitate, transmite Reuters.
Economica.net - joi, 18 oct. 2018, 11:42
Creştere de peste 30% a profitului operaţional al CME, grupul care deţine ProTV, în trimestrul al treilea

În perioada iulie-septembrie 2018, CME a înregistrat un profit operaţional (OIBDA) de 33,6 milioane dolari, peste cifra de 29,3 milioane de dolari la cât se aşteptau analiştii intervievaţi de Reuters. Veniturile companiei au crescut şi ele cu 3%, până la 123,5 milioane de dolari, graţie principalelor două pieţe pe care operează grupul: Cehia şi România.

În ultimii ani, CME a încercat să îşi reducă datoriile de un miliard de dolari prin acorduri de finanţare cu principalul acţionar, grupul american de media Time Warner, care în cursul acestui an a fuzionat cu gigantul de telefonie AT&T.

CME a precizat joi că în primele nouă luni ale acestui an a rambursat peste 300 milioane de dolari din datoriile sale, astfel că raportul de îndatorare a ajuns la 3,8 ori. Noi reduceri ale poverii datoriei vor ajuta la diminuarea costurilor de creditare.

„Având în vedere progresele realizate deja cu reducerea datoriei şi nivelul relativ redus al costurilor cu împrumuturile de care ne bucurăm deja, acest lucru ne va permite să ne reducem gradul de îndatorare până la un nivel adecvat, pe termen scurt, şi ne oferă oportunităţi suplimentare pentru a ne îmbunătăţi sumele returnate acţionarilor”, a declarat co-directorul general de la CME, Michael Del Nin.

CME este prezent în Cehia, Sovacia, Bulgaria şi România după ce în ultimele luni a finalizat vânzarea operaţiunilor din Croaţia şi Slovenia. În România, din portofoliul CME fac parte: Pro TV, Pro 2, Pro X, Pro Gold, Pro Cinema, Pro TV Internaţional, MTV România şi Pro TV Chişinău.

Te-ar mai putea interesa și
80 de trenuri afectate de trecerea la ora de vară
80 de trenuri afectate de trecerea la ora de vară
Un număr de 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când ora 03:00 va deveni ora 04:00, informează CFR SA,......
Cum influențează lumea trecerea la ora de vară din acest weekend
Cum influențează lumea trecerea la ora de vară din acest weekend
Trecerea la ora de vară va avea loc în acest weekend, iar în fiecare an tranziția ridică semne de întrebare cu privire ...
Cele mai mici costuri orare cu forța de muncă, în Bulgaria și România
Cele mai mici costuri orare cu forța de muncă, în Bulgaria și România
Costurile medii orare cu forța de muncă în economia globală erau estimate anul trecut la 33,5 euro în UE și la 37,3 ...
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas
Compania bulgară International Armored Group (IAG) a început să producă vehicule blindate la noua sa uzină construită ...