Creştere spectaculoasă a pieţei muncii din SUA, în luna iunie

Numărul de locuri de muncă create de economia americană a înregistrat o creştere spectaculoasă în luna iunie, iar rata şomajului s-a apropiat de cel mai scăzut nivel din ultimii şase ani, semn că prima economie a lumii a depăşit perioada dificilă înregistrată la începutul anului, transmite Reuters.
Economica.net - joi, 03 iul. 2014, 15:29
Creştere spectaculoasă a pieţei muncii din SUA, în luna iunie

Angajatorii americani au creat luna trecută un număr de 288.000 de noi locuri de muncă, iar rata şomajului a coborât la 6,1%, cel mai scăzut nivel înregistrat după luna septembrie 2008, a anunţat joi Departamentul american al Muncii. De asemenea, cifrele pentru lunile aprilie şi mai au fost revizuite pentru a arăta cu 29.000 de locuri de muncă mai multe decât s-a anunţat anterior.

‘Piaţa muncii a explodat pur şi simplu’, a declarat Chris Rupkey economist şef la Bank of Tokyo-Mitsubishi UFJ Ltd. ‘Economia creează milioane de locuri de muncă’, a adăugat Rupkey.

Luna iunie este a cincea lună consecutiv în care economia americană a creat mai mult de 200.000 de noi locuri de muncă, o premieră pentru SUA după boom-ul înregistrat de sectorul tehnologic la finele anilor 1990.

Datele pozitive privind piaţa muncii au dat un impuls imediat pieţei bursiere, indicele Dow Jones depăşind pentru prima dată în istorie pragul de 17.000 de puncte. Separat, preţul certificatelor emise de Trezoreria SUA a scăzut, în timp ce dolarul american s-a apreciat în raport cu celelalte valute în condiţiile în care traderii mizează pe o majorare mai rapidă a dobânzii din partea Rezervei Federale.

Banca centrală a SUA menţine de peste cinci ani dobânda de bază la un nivel apropiat de zero pentru a stimula creditarea, consumul şi creşterea economică. Preşedintele Fed, Janet Yellen, a evocat o posibilă majorare a dobânzii de bază în primăvara lui 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Vine „apocalipsa fiscală”. Măsurile pregătite de Guvern: Românii cu depozite în bănci și peste 600.000 de firme, loviți în plin. Cresc și impozitele pe locuințe, dar și TVA
Vine „apocalipsa fiscală”. Măsurile pregătite de Guvern: Românii cu depozite în bănci și peste 600.000 ...
Guvernul pregătește o adevărată "apocalipsă fiscală". Impozitul pe dividende, formula prin care beneficiază de banii propriilor firme peste 600.000 de proprietari de microîntreprinderi......
Zelenski spune că luptele continuă în regiunea rusă Kursk
Zelenski spune că luptele continuă în regiunea rusă Kursk
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, duminică, că trupele sale încă luptă în regiunea rusă Kursk, ...
Danemarca şi Groenlanda vor să îşi întărească relaţiile, pe fondul interesului SUA de a prelua controlul insulei
Danemarca şi Groenlanda vor să îşi întărească relaţiile, pe fondul interesului SUA de a prelua controlul insulei
Danemarca şi teritoriul său semiautonom Groenlanda au convenit duminică să îşi întărească legăturile ca răspuns ...
Rubio spune că un acord de pace Rusia-Ucraina trebuie încheiat în curând
Rubio spune că un acord de pace Rusia-Ucraina trebuie încheiat în curând
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să se întâmple ...