Creştere uşoară a vânzărilor pentru Toyota. Volkswagen este liderul mondial în 2016
Grupul Toyota, care regrupează patru mărci – Toyota, Lexus, Daihatsu Motor Co (mini-vehicule) şi Hino Motors Ltd (camioane) – nu a înregistrat anul trecut decât o creştere de 0,2% a vânzărilor la nivel mondial, ca urmare a scăderii exporturilor spre America de Nord, cea mai mare piaţă a sa, în timp ce pe piaţa din China a fost devansat de Volkswagen.
Grupul american General Motors, numărul trei mondial în 2015 cu 9,8 milioane vehicule vândute, nu a comunicat încă cifrele pentru 2016 însă este posibil ca GM să raporteze vânzări comparabile cu alianţa Renault-Nissan. Constructorul japonez Nissan a anunţat luni că anul trecut a vândut 5,6 milioane vehicule iar anterior partenerul francez Renault a raportat vânzări record de 3,18 milioane vehicule. Dacă la vânzările Renault-Nissan se adaugă şi livrările Mitsubishi Motors (aproximativ un milion de unităţi pe an) de la care Nissan a achiziţionat anul trecut o participaţie de 34%, alianţa Renault-Nissan, care include de asemenea şi Avtovaz, cel mai mare constructor auto rus, se apropie de vânzări anuale de 10 milioane de vehicule.
Ultima dată când Toyota a căzut pe locul secund în topul celor mai mari constructori auto a fost în 2011, când un cutremur urmat de un tsunami a devastat nord estul Japoniei şi a afectat grav operaţiunile constructorului auto nipon.
Volkswagen a preluat poziţia de cel mai mare constructor auto mondial după o dominaţie de patru ani a grupului Toyota, în pofida scandalului manipulării emisiilor poluante. Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.