Creşterea bazei de clienţi a dus veniturile Digi la peste 1 miliard de euro în primele 9 luni. Un avans de 12%
EBITDA ajustată a fost de 387 milioane de euro (inclusiv IFRS 16) și 325 milioane de euro (fără IFRS 16) un progres de 10%, respectiv 8%, în comparație cu perioada anterioară.
De asemenea, compania a trecut pe profit, cu un rezultat pozitiv de 39,7 milioane euro, față de pierderea de 23,5 milioane euro din intervalul corespondent din 2020.
DIGI și-a menținut direcția ascendentă în al treilea trimestru al anului 2021, operațiunile centrale din România și Spania reconfirmând performanțele remarcabile ale Grupului. 59% din veniturile consolidate au fost generate de activitățile de pe piața principală, România, căreia îi corespund 69% din totalul unităților generatoare de venituri. În ceea ce privește performanța câștigurilor, Spania continuă să mențină poziția secundară în rândul țărilor, cu o dinamică accelerată în primele nouă luni ale anului, care asigură 26% din totalul veniturilor, urmată de Ungaria (14%) și Italia (2%).
Veniturile din România pentru perioada de trei luni încheiată la data de 30 septembrie 2021 au fost de 217,6 milioane euro, prin comparație cu 201,6 milioane euro pentru perioada de trei luni încheiată la data de 30 septembrie 2020, o creștere de 7,9%.
Veniturile din Ungaria pentru perioada de trei luni încheiată în data de 30 septembrie 2021 au fost de 50,0 milioane euro, prin comparație cu 48,8 milioane euro pentru perioada de trei luni încheiată în data de 30 septembrie 2020, o crestere de 2,5%.
Veniturile din Spania pentru perioada de trei luni încheiată la 30 septembrie 2021 au fost de 94,7 milioane euro, în comparație cu 71,5 milioane euro pentru perioada de trei luni încheiată la 30 septembrie 2020, o creștere de 32,4%.
Veniturile din activitățile de exploatare din Italia au fost de 6,2 milioane de euro, în comparație cu 5,7 milioane euro pentru perioada de trei luni încheiată la data de 30 septembrie 2020.
Creșterea semnificativă a bazei de clienți la nivelul întregului grup constituie motorul care a determinat rezultatele puternice. Serviciile de telecomunicații mobile au atins 7,3 milioane RGU (+18% față de 30 septembrie 2020), serviciile de pay-tv au depășit 6 milioane (+7% RGU față de 30 septembrie 2020) și serviciile de internet fix s-au situat la 4,8 milioane RGU (+17% față de 30 septembrie 2020).
„Grupul DIGI își continuă parcursul de creștere și performanța solidă, cu rezultate consistente în al treilea trimestru al anului 2021, atât din punct de vedere financiar, cât și operațional, ceea ce reprezintă efectul angajamentelor pe care ni le-am asumat față de clienți, investitori și parteneri. Atenția noastră constantă de a furniza clienților noștri servicii de încredere și calitative a dus la o creștere semnificativă a utilizatorilor care ne-au ales. Le suntem recunoscători acestora, precum și echipelor noastre pentru profesionalismul și competența de care dau dovadă în fiecare zi, indiferent de contextul dificil pe care îl traversăm.
Suntem convinși că anul viitor va fi plin de provocări, dar și de oportunități semnificative pentru activitatea noastră. Recent, am obținut licențe de spectru în Portugalia, ceea ce va permite Grupului să își extindă activitatea pe o nouă piață, pentru a oferi servicii de telecomunicații de înaltă calitate, la prețuri accesibile, bazate pe cele mai recente tehnologii”, a declarat Serghei Bulgac, CEO al DIGI Communications N.V.
Cu excepția telefoniei fixe, unde raportează o scădere de de 6,1%, toate celelalte segmente principale au înregistrat avansuri: +9% pentru Pay TV, +15,4% pentru serviciile de internet și +12,1% pentru serviciile de telefonie mobilă.