Creşterea costurilor de finanţare şi deprecierea monedei naţionale vor crea probleme serioase anul viitor
Institutul Naţional de Statistică (INS) a confirmat, recent, estimările publicate la jumătatea lunii noiembrie, referitoare la creşterea de 8,8%, pe serie brută, a Produsului Intern Brut (PIB) în al treilea trimestru al acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În primele nouă luni ale acestui an, PIB-ul a crescut cu 7% pe serie brută şi cu 6,9% pe serie ajustată sezonier.
Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a revizuit în sus estimările privind creşterea economică din acest an a României, la 6,1%, faţă de 5,6% cât estimase anterior. Totodată, unii economişti văd o creştere de peste 7% în acest an, în contextul unei accelerări în ultimele trei luni ale anului.
O creştere economică bazată pe importuri, care a dus la creşterea deficitului comercial, consideră secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan.
„2017 a fost un an bun, dar asta pentru că firmele au stiut în general să se adapteze şi să obţină profit, desi au fost măsuri care au încurcat antreprenorii. Economia a crescut pe consum, pe importuri, ceea ce s-a văzut clar în avansul deficitului comercial”, a afirmat Pârvan.
Deficitul comercial al României a fost în octombrie de 1,32 miliarde euro, în creştere cu 35,7% faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut, când a fost 971 milioane euro, potrivit datelor INS. Anul viitor, ar fi bine dacă statul ar aduce mai multă claritate şi predictibilitate în acţiunile sale, consideră Pârvan.
„În 2018 sperăm ca statul să ne lase să facem afaceri. E nevoie de mai multă predictibilitate, de mai multă claritate. La split TVA şi la modificările Codului Fiscal nu avem nici acum normele de aplicare. Informatizarea ANAF ar fi o măsură foarte eficientă, de asemenea”, a spus Pârvan.
Acest an se va încheia cu o creştere economică estimată la 7,2%, bazată în principal pe consum, dar ritmul va încetini anul viitor din cauza creşterii dobânzilor, deşi cererea externă va rămâne solidă, a declarat, pentru News.ro, economistul şef al ING Bank România, Ciprian Dascălu.
„Estimăm că anul 2017 va încheia cu o creştere economică de 7,2% bazată în principal pe consum. Prognozăm o încetinire la 4,7% anul viitor din cauza creşterii ratelor de dobandă, impulsului fiscal mai redus, avansului semnificativ mai mic al veniturilor reale din cauza temperării creşterilor salariale şi accelerarii inflaţiei, o uşoară depreciere a leului şi influenţa incertitudinilor de natură fiscală asupra comportamentului consumatorilor, care probabil vor deveni mai precauţi. Cererea externa va rămâne solidă, ceea ce limitează riscurile unei încetiniri mai accentuate”, a declarat Dascălu.
Guvernul a construit pentru anul viitor un buget bazat pe premise optimiste, iar creşterea dobânzilor ar putea reprezenta o frână, a avertizat economistul Aurelian Dochia.
„Există riscuri legate de unele dezechilibre, în condiţiile în care bugetul este construit pe premise optimiste în ceea ce priveşte veniturile. Dacă aceste nu se vor realiza, există riscul creşterii deficitului bugetar. (…) Un alt risc este cel legat de creşterea dobânzilor, trend observat deja în ultimele luni ale acestui an. Dobânzile mai mari ar putea reprezenta o frână pentru împrumuturi, cu efect în consum şi investiţii şi, implicit, în creşterea economică”, a declarat Dochia, pentru News.ro.
Parlamentul a adoptat cu 255 de voturi „pentru” şi 95 de voturi „împotrivă” legea bugetului de stat pentru anul 2018. Partidele de opoziţie au criticat bugetul de stat pe 2018, despre care au spus că nu respectă deficitul structural asumat de România prin Tratatul fiscal din 2012 şi că şubrezeşte economia.
Proiectul de buget pentru 2018 a fost construit pe o creştere economică de 5,5%, inflaţie medie anuală de 3,1%, curs mediu de 4,55 lei/euro şi câştig salarial mediu net lunar de 2.614 lei. Deficitul bugetar (cash) este estimat la 2,97% din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,96% din PIB, cu încadrare în ţinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, potrivit Tratatului de la Maastricht.
Totodată, economiştii avertizează că, cel mai probabil, indicele Robor va continua creşterea şi anul viitor, iar leul nu se va opri din trendul de depreciere în raport cu euro, ceea ce va pune o presiune suplimentară pe creditare. În acest context, economiştii consideră că vor exista atât persoane fizice, cât şi firme care nu vor mai putea să se împrumute sau să ramburseze împrumuturi deja luate, ceea ce ar putea duce la creşterea numărului de insolvenţe.
Economiştii avertizează şi asupra riscurilor externe, în special cel reprezentat de strategia Rezervei Federale americane (Fed), care a demarat un amplu program de reducere a obligaţiunilor deţinute. În contextul în care Fed vrea să-şi reducă activele de peste 4 trilioane de dolari şi să vândă o mare parte din obligaţiunile cumpărate după 2008 pentru susţinerea economiei, economiştii avertizează că această operaţiune ar putea duce la scăderea preţului obligaţiunilor şi la creşterea dobânzilor.
Un alt risc este cel legat de situaţia Poloniei, care a fost sancţionată recent de Comisia Europeană (CE). CE a anunţat că a declanşat o procedură fără precedent împotriva Poloniei, care poate conduce la privarea ţării de drepturile de vot în cadrul Uniunii Europene, din cauza refuzului Varşoviei de a modifica reforme judiciare controversate.
Preşedintele Klaus Iohannis a spus într-o discuţie informală cu jurnaliştii, că există riscul ca România să fie sancţionată de UE, pe modelul Poloniei, iar „urmările vor fi pe măsura gravităţii modificărilor”. El a spus că efectele OUG 13 încă persistă şi că în afară nu se înţelege ce doreşte România, pare că mai degrabă vrea să o ia înapoi.