Creșterea creditării ipotecare va continua și în 2025, dar creditele de consum vor încetini. Se vede un interes deosebit pe zona de refinanțare cu dobândă fixă – Popescu, UniCredit

23 10. 2024
imprumuturi-credite-2023-em360

Ana Popescu de la UniCredit arată că în contextul în care în 2025 ne vom confrunta cu o modificare a taxelor și impozitelor, obiceiurile consumatorilor români se vor schimba. În contextul în care procedura de deficit excesiv rămâne deschisă, așa cum ne-a anunțat Consiliul Uniunii Europene, iar deficitul bugetar rămâne la un nivel ridicat ce nu va mai putea fi susținut în anii următori, riscul de majorare a fiscalității în 2025 este foarte ridicat.

”Consumul privat a crescut semnificativ anul acesta și probabil va mai crește până la sfârșitul anului pe fondul majorării salariilor și descreșterii inflației. Însă, potențiale majorări fiscale, precum creșterea TVA, majorarea  impozitului pe profit sau impozitului pe proprietăți, vor frâna puternic consumul anul viitor”, declară Ana Popescu.

Românii apelează la refinanțări cu dobândă fixă

Șefa retailului de la UniCredit arată că tendințele de schimbare în obiceiurile de împrumut ale românilor au început să apară încă din acest an.”Volumul de credite nou acordate în piață în primele 8 luni ale anului a crescut cu aproape 70% față de aceeași perioadă a anului anterior, atât pe credit de consum, cât și pe credite ipotecare.

Observăm o concentrare mai mare în refinanțare. Clienții refinanțează creditele existente cu produse care au dobânzi fixe, reduse. Băncile au venit pentru credite ipotecare și de consum cu oferte foarte bune pe dobândă fixă. De exemplu, sunt credite cu dobânda fixă în piață, sub valoarea IRCC. Cred că este vorba și despre deschiderea băncilor de a oferi soluții viabile pe termen lung pentru că ne dorim o relație sănătoasă cu clienții noștri”, declară Ana Popescu.

Despre viitor, directorul de rtail UniCredit spune: ”Această creștere a creditării ar putea continua în 2025 în zona creditelor ipotecare, dar se va tempera în cazul creditelor de consum, având în vedere un posibil impact asupra veniturilor reale anul viitor, cauzat de creșterea fiscalității.”

La ce trebuie să fie atenți clienții băncilor când contractează un credit

Bancherul recomandă disciplina clienților în rambursarea creditelor. O bancă se uită la istoricul de plată, să nu fi existat incidente în relația cu banca, clientul să aibă un venit constant și o continuitate a veniturilor și, evident, să aibă un grad de îndatorare adecvat. Disciplina rambursării împrumuturilor este importantă în perspectivă, deoarece un incident de plată din prezent poate afecta capacitatea de a lua un credit în viitor.

Pentru bancă este foarte importantă relația cu clienții săi. Datorită faptului că aceștia încasează sau fac tranzacții prin intermediul băncii, sunt recompensați: au reduceri la toată oferta, conturi gratuite, retrageri de numerar, plăți electronice sau servicii de mobile banking gratuite.

Când vor să ia un credit, consumatorii trebuie să se uite la toate elementele care influențează costul de finanțare, comisioane, asigurări adiacente. În plus, să analizeze facilitățile pe care banca le pune la dispoziția consumatorului, cum ar fi confortul pentru plăți anticipate și posibilitatea ca acestea să se facă online.