Creşterea economiei zonei euro în semestrul doi va fi modestă – Mario Draghi
Într-un interviu publicat joi de publicaţia lituaniană de afaceri ‘Verslo Zinios’, Draghi a avertizat că extinderea tensiunilor geopolitice ar putea afecta încrederea consumatorilor şi a oamenilor de afaceri. Dar, susţine şeful BCE, sancţiunile impuse până acum Rusiei au avut un impact limitat asupra economiei zonei euro, scrie Agerpres.
De asemenea, Draghi a avertizat asupra riscului ca reformele structurale insuficiente să afecteze mediul de afaceri din zona euro.
‘Este acum de competenţa guvernelor naţionale să acţioneze decisiv prin adoptarea unor noi reforme structurale. Guvernele nu ar trebui să ţină cont de progresele înregistrate în consolidarea fiscală şi să stimuleze creşterea economică’, a explicat oficialul BCE.
‘Conform datelor preliminare primite în timpul verii, condiţiile economice sunt uşor mai slabe decât ne aşteptam. Pe ansamblu, totuşi, ne aşteptăm la o creştere modestă în a doua jumătate a anului’, a afirmat preşedintele BCE.
Acesta a adăugat că nivelul şomajului ‘este inacceptabil de ridicat’ şi creditarea redusă afectează redresarea.
Conform datelor Eurostat, în trimestrul doi din 2014, comparativ cu precedentele trei luni, Uniunea Europeană a înregistrat o creştere de 0,2% în timp ce economia zonei euro a stagnat.
Draghi a reafirmat că BCE este pregătită să adopte mai multe măsuri de stimulare dacă va fi necesar şi a subliniat că nu se aşteaptă în zona euro la o deflaţie de tipul celei înregistrate în Japonia în anii ’90.
‘O serie de factori diferă semnificativ de Japonia anilor ’90. BCE a intervenit rapid, la începutul crizei, şi acum verifică băncile pentru a le forţa să-şi rezolve problemele’, a declarat preşedintele BCE.
Conform datelor Eurostat, în august 2014, rata anuală a inflaţiei s-a menţinut în zona euro la 0,4%, mult sub ţinta de 2% avută în vedere de BCE. Este cea mai scăzută rată anuală a inflaţiei înregistrată de zona euro, după octombrie 2009.
În prezent, inflaţia anuală în zona euro este mult sub obiectivul de 2% fixat de Banca Centrală Europeană, ceea ce ar putea determina Consiliul guvernatorilor să adopte noi măsuri de relaxare a politicii monetare.
În septembrie, BCE a decis să reducă dobânda de bază la un nou minim record, 0,05%, în încercarea de a stimula economia şi de a evita pericolul deflaţiei.