Creşterea îngrijorătoare a emisiilor de metan ameninţă „ambiţiile” Acordului de la Paris – studiu

Concentraţiile de metan din aer au început să crească vertiginos în jurul anului 2007, tendinţă care s-a accentuat în 2014 şi 2015, atrag atenţia oamenii de ştiinţă. În cei doi ani, nivelurile acestui gaz au crescut cu cel puţin 10 ori pe miliard anual, o diferenţă evidentă faţă de începutul anilor 2000 când concentraţiile de metan creşteau, în medie, cu circa 0,5 părţi pe miliard anual.

Motivul acestei creşteri accentuate nu este încă bine cunoscut, iar oamenii de ştiinţă susţin că ”este nevoie să fie acordată o atenţie suplimentară metanului, un gaz cu puternic efect de seră ce poate îngreuna lupta contra încălzirii globale”. ”Tendinţa în ceea ce priveşte emisiile de metan ar trebui să fie luate în serios”, susţine în lucrare Stefan Schwietzke, expert în cadrul Agenţiei Administraţiei Americane pentru Oceane şi Atmosferă (US National Oceanic and Atmospheric Administration – NOAA).

Textul publicat luni face un rezumat al descoperirilor unui consorţiu format din 81 de oameni de ştiinţă din 15 ţări.

”Menţinerea creşterii temperaturii sub 2 grade Celsius este şi aşa o ţintă dificilă”, subliniază cercetătorii făcând referire la Acordul de la Paris dedicat limitării încălzirii globale – primul acord privind clima la nivel internaţional – adoptat prin consens la 12 decembrie 2015 şi intrat în vigoare luna trecută. Scopul acestuia este reducerea încălzirii globale ‘cu mult sub 2 grade Celsius peste nivelurile pre-industriale’ şi ‘continuarea eforturilor de a limita creşterea temperaturii la 1,5 grade Celsius’.

La doar 1 grad Celsius peste nivelurile epocii pre-industriale, lumea se confruntă cu o înmulţire a fenomenelor meteorologice extreme, inclusiv secete, superfurtuni, valuri de arşiţă şi inundaţii în zonele de coastă determinate de ridicarea nivelului mărilor şi oceanelor. În condiţiile actuale, temperaturile medii globale tind să crească cu cel puţin 3 grade Celsius până în 2100, chiar dacă sunt atinse ţintele stabilite de Acordul de la Paris în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de dioxid de carbon, mai precizează sursa citată.

Până în prezent, eforturile de a împiedica supraîncălzirea planetei s-au concentrat pe emisiile de dioxid de carbon, un reziduu rezultat în urma arderii combustibililor fosili, care contribuie cu cel puţin 70% la încălzirea globală.

Însă, în condiţiile în care emisiile de dioxid de carbon au început să atingă un platou, metanul (CH4) este responsabil de circa 20% din fenomenul creşterii temperaturii pe glob, iar nivelurile acestui gaz sunt în continuă creştere.

Spre deosebire de CO2, CH4 este de 28 de ori mai potent în captarea căldurii solare.

În mod normal, Pământul poate absorbi şi elibera metanul în mod natural, însă industrializarea şi creşterea accentuată a populaţiei umane au perturbat acest echilibru, ceea ce a dus la un exces de gaze cu efect de seră.

Circa 60% din metanul din atmosferă reprezintă o urmare a activităţilor antropice (restul provenind din surse naturale), iar aproximativ o treime din această cantitate este un reziduu al arderii combustibililor fosili.

Puternica industrie minieră din China şi intensificarea exploatării zăcămintelor de gaze naturale folosind tehnologia fracturării hidraulice în Statele Unite ”joacă un rol” în acest proces, după cum a subliniat pentru AFP Marielle Saunois, profesor asistent la Universitatea Versailles din Franţa şi autoare principală a textului. Însă, aceste două cauze nu sunt suficiente pentru a cauza creşterea masivă a concentraţiilor de metan înregistrată în ultimii doi ani, a subliniat Saunois.

O cauză mai probabilă, după cum se arată în lucrare, o reprezintă industria creşterii animalelor şi agricultura (în special culturile de orez) care contribuie laolaltă cu aproape două treimi din emisiile de metan din surse umane.

O a treia posibilă cauză o reprezintă o încetinire a reacţiei chimice naturale din atmosferă care descompune CH4.

O perspectivă mult mai înfricoşătoare, aceea a eliberării unei cantităţi masive de metan stocat în permafrostul din zona arctică, urmare a schimbărilor climatice, a fost dată deocamdată deoparte, a declarat Saunois precizând totuşi că această teorie stârneşte un anumit de grad de îngrijorare în rândul unor cercetători.

Din fericire, spre deosebire de dioxidul de carbon, metanul are o ”durată de viaţă” mai scurtă în atmosferă, iar măsurile luate pentru scăderea emisiilor de CH4 ar putea avea efecte pozitive mult mai rapide