Creșterea majoră din august a dus piața auto românească, după primele opt luni, la 78.791 de unități
Conform datelor Asociației Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA), înmatriculările de autoturisme noi de pe continent au scăzut în august cu 18,1% până la 724.710 unități. În acest context, cu o creștere de 44,6%, România a raportat înmatricularea a 16.129 unități.
Creșterea din România, cea mai mare dintre statele UE și a doua la nivelul continentului după Norvegia, vine însă după o primă jumătate a anului cu vânzări extrem de slabe. Astfel, în ciuda majorării cu 44,6% din august, pe totalul primelor opt luni, majorarea pieței este de doar 6,9%, mult sub cea medie europeană (12,7%) și printre cele mai mici din Europa.
În primele opt luni ale lui 2021 au fost înmatriculate în România 78.791 de autoturisme noi, valoare mai mică decât cele din Ungaria (85.005 unități) sau Polonia (314.190 unități) dar peste cele din Slovacia, Slovenia, Grecia, Croația sau Bulgaria.
Este interesant de observat că, deși pornesc de la aceleași date, cele ale Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) din România, statisticile ACAROM și ACEA arată valori diferite. Astfel, în timp ce ACAROM ia în calcul înmatricularea a 79.320 de unități în primele opt luni, corespunzătoare unei creșteri cu 7,59%, ACEA cuantifică pentru aceeași perioadă 78.791 de autoturisme și o creștere cu doar 6,9%.