Creşterea preţurilor produselor agricole s-a atenuat în ultimul trimestru din 2022 – date Eurostat

29 03. 2023
retail 675849587658490

Cea mai importantă creştere s-a înregistrat la ouă (64%), porci (52%) şi măsline (51%), scrie Agerpres.

Invadarea Ucrainei de către Rusia a afectat semnificativ pieţele agricole globale în 2022. Rusia şi Ucraina erau exportatori majori de cereale, grâu, porumb, seminţe oleaginoase (în special floarea soarelui) şi îngrăşăminte, când a izbucnit războiul.

Datele Eurostat arată o creştere semnificativă a preţurilor în agricultură în toate trimestrele din 2022, perioada de vârf fiind în trimestrele doi şi trei. Totuşi, în trimestrul patru din 2022 s-a observat o uşoară deceleraţie a creşterii preţurilor, atât pentru mijloacele de producţie cât şi pentru produsele agricole.

Între trimestrul patru din 2021 şi trimestrul patru din 2022, preţul mediu al bunurilor şi serviciilor consumate în prezent în agricultură (de exemplu mijloacele de producţie care nu au legătură cu investiţiile) pentru UE ca întreg au crescut cu 27% pentru aceaşi gamă de mijloace de producţie, un nivel mai redus faţă de trimestrul precedent (avans de 36% între trimestrul trei din 2021 şi trimestrul trei din 2022).

Există majorări considerabile de preţuri la îngrăşăminte şi amelioratori de sol (55%), energie şi lubrifianţi (41%) şi hrana animalelor (29%).

În fiecare stat membru al UE, preţul mediu al mijloacelor de producţie care nu au legătură cu investiţiile şi al producţiei agricole a crescut între trimestrul patru din 2021 şi trimestrul patru din 2022.

Cel mai ridicat ritm de creştere al preţului mediu al producţiei agricole în această perioadă a fost observat în Ungaria (53%) şi Polonia (44%). Urmează nouă ţări cu creşteri între 30% şi 40%: Germania, Slovacia, Belgia, Ţările de Jos, Danemarca, Luxemburg, Portugalia şi România.

Cele mai reduse rate de creştere au fost în Malta (4%), Franţa (14%), Cipru şi Italia (ambele cu 15%).

Cel mai ridicat ritm de creştere al preţului mediu al mijloacelor de producţie care nu au legătură cu investiţiile s-a înregistrat în Lituania (51%), Ungaria (47%) şi Slovacia (39%), iar cel mai redus în Malta (7%), Portugalia (17%) şi Luxemburg (20%).