Creşterea producţiei de energie regenerabilă, cheia pentru costuri mai scăzute în industrie – cancelarul Germaniei

Creşterea producţiei de energie regenerabilă, şi nu subvenţiile, reprezintă cheia pentru scăderea preţului electricităţii pentru sectoarele industriale mari consumatoare de energie din Germania, a afirmat cancelarul Olaf Scholz, transmite Reuters.
AGERPRES - Dum, 07 mai 2023, 11:53
Creşterea producţiei de energie regenerabilă, cheia pentru costuri mai scăzute în industrie - cancelarul Germaniei

Companiile industriale din Germania susţin că preţul electricităţii este prea ridicat comparativ cu alte ţări, astfel încât industria grea din Germania se confruntă cu un dezavantaj structural faţă de alte centre de producţie, cum ar fi Statele Unite şi China.

Ministerul Economiei din Germania, condus de Robert Habeck, de la Partidul Verzilor, a prezentat săptămâna aceasta un plan pentru un preţ subvenţionat de 6 cenţi/kilowatt-oră (kWh) până în 2030.

Dar Ministerul de Finanţe a respins propunerea, susţinând că nu există fonduri la buget pentru o astfel de iniţiativă.

„Există deja regiuni unde producţia de energie este ieftină, aşa cum ne dorim, astfel încât operaţiunile industriale pot depăşi concurenţa globală fără subvenţii”, a declarat Scholz, când a fost rugat să comenteze care este cel mai bun mod pentru scăderea preţurilor energiei.

Trebuie să facem tot posibilul pentru a extinde aceste preţuri scăzute la nivelul întregii ţări, sporind capacitatea reţelelor de transport a energiei şi producţia de energie regenerabilă, a adăugat cancelarul german.

„Ştim deja că vom avea preţuri mai scăzute la energiei decât în prezent, odată ce atingem obiectivul nostru ca energiile regenerabile să domine producţia de electricitate în Germania”, a explicat Scholz.

Ministrul Economiei a declarat că propusele subvenţii, care ar urma să fie în vigoare până în 2030, ar costa între 25 şi 30 de miliarde de euro, la actualul preţ al pieţei.

Anterior, Scholz şi-a exprimat scepticismul în legătură cu o astfel de iniţiativă, spunând că subvenţiile pe termen lung nu sunt benefice pentru economie.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...