Creşteri la rezervările pentru vacanţe, odată cu anunţurile privind apariţia vaccinului anti-COVID-19
„Campaniile de reduceri din luna noiembrie au adus rezervări peste aşteptări pentru o lună de pandemie, pentru vacanţele de revelion şi vara următoare. Zeci de turişti au cumpărat zilnic pachete cu până la 50% discount, în special online, în contextul veştilor bune referitoare la vaccinurile anti-Covid realizate şi al pregătirilor pentru vaccinarea populaţiei. Adaptat situaţiei şi ca măsură de siguranţă pentru clienţi, pachetele Paralela 45 au incluse asigurarea medicală şi STORNO, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare sau din cauza îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2”, precizează sursa citată.
În campaniile de Black Friday, cu reduceri de până la jumătate din preţul vacanţelor, s-au cumpărat sejururi în toate destinaţiile oferite pentru revelion: Antalya, Sharm el Sheikh, Hurghada, exoticele Maldive şi Zanzibar. La destinaţie se pot face şi excursii opţionale, cum ar fi croaziere, safari, vizitarea unor obiective turtistice, iar hotelierii anunţă că vor organiza petreceri în noaptea dintre ani. Conform agenţiei, mai mult de 2.000 de români vor intra în noul an dintr-o destinaţie însorită.
„Toate aceste anunţuri despre vaccinuri şi mobilizarea pentru vaccinarea populaţiei sunt ce aşteptam cu toţii să se întâmple pentru normalizarea situaţiei. Sărbătorile de iarnă vin cu veşti bune, vaccinul va fi adus şi în România şi avem speranţa unui 2021 în care vom călători cu mai multă încredere”, a declarat declarat Alin Burcea, CEO Paralela 45.
Pentru vara anului viitor, cele mai multe rezervări au fost făcute pentru Antalya, Bodrum, Creta, Rhodos, Tenerife, Bulgaria, România, unde hotelierii au păstrat politica de discounturi de până la 50%, se mai arată în comunicat.
În decembrie, o parte dintre pachetele rămase pentru Revelion sunt încă la reducere, preţul unei vacanţa de cinci zile în Antalya pornind de la 434 de euro/persoană/6 nopţi, cu zbor de la Bucureşti. Un sejur în Maldive costă de la 1.998 de euro/persoană/6 nopţi şi de la 1.599 de euro/persoană/5 nopţi în Zanzibar.
Avansul pentru vacanţă e de 10% şi ultima plată se face cu 30 de zile înainte de plecare. Vacanţele pot fi plătite şi în mai multe rate, 12, cu dobândă zero, prin intermediul băncilor partenere Paralela 45.