Creşterile de taxe şi deficitul de candidaţi sunt principalele provocări pentru unu din doi manageri români – sondaj ASEBUSS

28 12. 2023
birou 57843984754392

„Lipsa de predictibilitate în special în ceea ce priveşte regimul fiscal şi creşterile de taxe creează o stare de nelinişte constantă în mediul de business actual. Managerii şi antreprenorii români sunt nevoiţi să taie din investiţii ca să acopere creşterile de taxe, pentru că şi-au dat seama că nu pot renunţa la o parte din personal sau să reducă din beneficiile angajaţilor, după ce în ultimii ani s-au chinuit foarte mult să recruteze şi să reţină angajaţii în companie”, a declarat Ovidiu Dîmbean-Creţa, rectorul ASEBUSS, scrie Agerpres.

Doi din zece lideri români consideră că volatilitatea pieţei, scăderea puterii de cumpărare şi concurenţa acerbă sunt alte aspecte care le generează provocări în business, în timp ce 6% dintre respondenţi au menţionat alte motive, precum finanţarea, întârzierea plăţilor sau insolvenţele clienţilor sau ale furnizorilor.

Legat de măsurile pe care autorităţile ar trebui să le adopte pentru a încuraja noile investiţii sau pentru a reduce din obstacolele cu care se confruntă managerii şi antreprenorii atunci când vor să investească, răspunsurile managerilor şi antreprenorilor români au variat de la reducerea taxării pe muncă la reducerea numărului de angajaţi de la stat, stabilitatea fiscală şi reducerea birocraţiei.

„Sunt trei măsuri care ar putea fi luate în această direcţie: coerenţă în adoptarea măsurilor legislative (unele OG/HG intră în contradicţie cu legile; în mod normal, conform Constituţiei, prevederile legale au întâietate în aplicare, însă în realitate nu se întâmplă aşa); încurajarea investiţiilor printr-o modalitate de impozitare diferenţiată (sistemul din Marea Britanie); eliminarea taxelor salariale (în primul an de muncă pentru angajaţii noi – tinerii absolvenţi- care nu au mai lucrat niciodată; în primul an, majoritatea angajaţilor nu sunt productivi, sunt în etapa în care îşi dezvoltă abilităţi şi competente, iar cei mai mulţi dintre ei nu ştiu ce îşi doresc”, a menţionat o absolventă ASEBUSS care a răspuns la chestionar.

În ceea ce priveşte strategiile adoptate de companii pentru a se menţine competitive în contextul dezvoltării tehnologiei, 59% dintre respondenţi au menţionat că se ocupă, în cadrul organizaţiei, de dezvoltarea produselor sau a serviciilor inovatoare, iar 49% au declarat că fac o actualizare constantă a infrastructurii IT.

Pentru anul 2024, investiţiile semnificative din domeniul tehnologiei se vor duce cu precădere către domeniile securitate cibernetică (43% dintre respondenţi menţionând acest domeniu ca prioritar) şi inteligenţă artificială (41% dintre respondenţi).

„Investiţia în noile tehnologii şi protejarea businessului de eventualele atacuri cibernetice nu mai sunt o alegere, ci o necesitate strategică pentru liderii din companii. Cea mai căutată abilitate a viitorului va fi, în opinia mea, capacitatea de şti să lucrezi cu inteligenţa artificială în aşa fel încât să obţii rezultate mai bune decât dacă ai lucra fără sau dacă ai lăsa să muncească singur”, a adăugat rectorul ASEBUSS.

Lansat în 2023, indicele de investiţii al ASEBUSS este un studiu trimestrial realizat în rândul absolvenţilor şi studenţilor şcolii de afaceri, pentru a arăta dinamica investiţiilor realizate de manageri şi de antreprenori şi pentru a oferi o imagine complexă asupra climatului investiţional din companiile din România.

Sondajul a fost realizat în perioada 11 – 27 decembrie 2023 pe un eşantion de aproximativ 90 de manageri şi antreprenori care au absolvit sau care studiază în prezent cursurile unui program de MBA oferit de şcoala de afaceri ASEBUSS. Aceştia activează în toate sectoarele de activitate şi fac parte toate promoţiile ASEBUSS de absolvenţi şi studenţi (1993 – 2023). Cei mai mulţi dintre respondenţi (49%) lucrează într-o companie antreprenorială românească, în timp ce 36% ocupă roluri de conducere în multinaţionale.

ASEBUSS este prima şcoală de afaceri din România care a oferit încă din 1993 un program Româno-American Executive MBA în colaborare cu universităţi prestigioase din Statele Unite. În prezent, şcoala oferă două programe de educaţie managerială: Executive MBA ASEBUSS oferit în parteneriat cu Kennesaw State University din Atlanta, SUA şi Entrepreneurial MBA ASEBUSS. Comunitatea de absolvenţi a ASEBUSS numără peste 1.500 de manageri şi antreprenori din companiile din România.