Creţu: Nu a fost depusă nici până acum cererea de finanţare pentru Podul peste Dunăre

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Brăila, că, la Comisia Europeană, nu a fost depusă nici până în prezent cererea de finanţare pentru Podul peste Dunăre, cel mai important proiect de infrastructură demarat în estul României după 1989. 
Economica.net - mar, 07 mai 2019, 13:19
Creţu: Nu a fost depusă nici până acum cererea de finanţare pentru Podul peste Dunăre

„Am fost şi am văzut şantierul Podului peste Dunăre. Am fost impresionată de munca de zi cu zi a celor care lucrează pentru acest proiect major, aşa cum îl numim noi, pentru că este în valoare de peste 50 milioane de euro. Podul de la Brăila este inclus în Masterplanul de transport, pe care l-am adoptat, împreună cu domnul prim-ministru Ponta, în 2015 şi reprezintă unul din obiectivele propuse pentru a primi finanţare europeană prin Programul Operaţional de Infrastructură Mare. Deşi domnul prim-ministru Tudose a semnat partea de cofinanţare şi, practic, s-au pornit lucrările, din păcate, nu a fost depusă nici până acum cererea de finanţare pentru Podul peste Dunăre”, a declarat Corina Creţu.

Comisarul european a mai precizat că, în aceste condiţii, există riscul ca unele cheltuieli să nu fie eligibile şi să se piardă bani europeni.

„Odată semnat de către Guvern contractul de execuţie înainte ca proiectul să fie aprobat de Comisie, există riscul ca anumite cheltuieli sau chiar unele sume să nu fie eligibile şi să se piardă bani europeni. Comisia Europeană a fost informată, notificată, că va primi acest proiect la finalul acestui an, sperăm să se întâmple asta şi să se încadreze. La ora actuală, în Masterplanul de transport, acest pod este trecut pe finanţare europeană 540 milioane de euro, care ar urma să fie deduşi din Programul de dezvoltare integrală a Deltei Dunării. Riscurile sunt acelea că, în mod normal, un proiect întâi se aprobă, dar probabil nu au autorizaţie de mediu. Nu poate fi depus la Comisia Europeană fără să fie toată documentaţia gata. S-a semnat contractul de execuţie înainte ca proiectul să fie aprobat de Comisie şi aici există riscul ca unele porţiuni să nu fie eligibile, dar întreg proiectul să se piardă bani, nu. Dacă nu e gata până în 2023, deşi constructorii ne-au garantat că în trei ani e gata, ar putea fi fazat, am fazat 40 de proiecte”, a spus Corina Creţu.

Contractul pentru execuţia podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila a fost semnat în martie 2018 şi are o valoare de 540 milioane de euro, iar antreprenorul lucrării este Asocierea Astaldi SpA (Italia) – IHI Infrastructure Systems Co.Ltd (Japonia).

Durata de realizare a podului peste Dunăre este de 48 de luni, din care 12 luni – proiectarea şi 36 de luni – execuţia, iar termenul de garanţie este de 10 ani.

Podul suspendat este poziţionat între km 4+596,10 şi km 6+570,52, pe drumul principal Brăila-Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (kilometraj pe Dunăre, măsurat de la Sulina).

Obiectivul va avea o lungime totală de 1.974,30 metri, din care 489,65 metri reprezintă deschiderea laterală, pe malul dinspre Brăila şi 364,65 metri cea de pe malul dinspre Tulcea. De o parte şi de alta vor fi construite două viaducte de acces, în lungime de câte 110 metri, care se vor adăuga lungimii podului suspendat.

Proiectul are ca scop crearea unei căi de comunicaţie modernă, cu implicaţii în dezvoltarea regională a zonei, fluidizarea traficului între localităţile Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa, creşterea siguranţei utilizatorilor, micşorarea timpilor de parcurs şi scăderea poluării la toate nivelele în prezent tranzitate.

Te-ar mai putea interesa și
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei autohtone fiind cu circa 3-5% mai mică faţă de anul trecut, a declarat......
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...