Ferrobeton vrea să se extindă în Ardeal
Pentru acest an, volumul livrărilor de produse din fier beton ce ies pe poarta fabricii de la Ploieşti va fi de circa 15.000 de metri cubi, la aproape jumătate faţă de capacitatea anuală de producţie. Investiţia în fabrică s-a ridicat la 12 milioane de euro şi mai există teren pentru extinderea unităţii încă de trei ori pe-atât. Cu toate acestea, Ferrobeton analizează posibilitatea extinderii operaţiunilor în zona de vest a ţării, acolo unde sunt concentrate lucrările mari de infrastructură.
„Aceasta e problema noastră, pentru că acolo nu putem fi compertitivi cu preţul din cauza transportului care este costisitor distanţe lungi, iar preţul este criteriul numărul unu, doi şi trei acum în toate licitaţiile. Vrem să ne extindem, dar o astfel de mutare necesită timp. Dacă am avea şi o fabrică şi în vestul ţării, am avea o acoperire mult mai mare. Eu mi-aş dori la Cluj, pentru că e în centrul zonei şi pot fi deservite mai multe lucrări. Nu ştiu dacă va fi neapărat o fabrică nouă, poate fi şi o preluare a unei fabrici locale„, a declarat Alpár Kozma, directorul comercial al companiei.
Ferrobeton România va încheia anul acesta cu o cifră de afaceri de 7,2 milioane de euro, în creştere cu 24% faţă de anul anterior. Chiar dacă de la începerea operaţiunilor fabrica merge pe piederi, datorită investiţiilor efectuate, anul 2015 îi va aduce pe zero, spune Kozma. Cota de piaţă a Ferrobeton este de 6%.
În plus, compania bate record după record. De pe poarta fabricii au ieşit cele mai lungi grinzi de pod pretensionate, cu o lungime de 44 de metri.
Pachetul complet: CRH, Elpreco şi Ferrobeton
„Este foarte proaspătă preluarea, am început să cunoaştem colegii noi de la fosta Lafarge şi încercăm să vedem cum putem profita de această legătură. Încercăm să mergem împreună la lucrările mari, să oferim un pachet mai complet antreprenorilor, colegii de la CRH România pe partea de ciment, agregate şi altele, colegii de la Elpreco din Craiova cu elemente de fabricate de infrastructură, iar noi cu partea nostră”, mai spune Kozma.
Alpár Kozma, directorul comercial al companiei spune că piaţa de profil a înregistrat o creştere uşoară anul acesta, iar pentru 2016 se preconizează o creştere similară. Iar lucrul acesta se vede şi din comenzi. Ferrobeton a lucrat anul acesta la construcţia Mega Mall, dar şi a unei fabrici a japonezilor de la Yazaki de la Brăila. Printre proiectele aflate în derulare se numără magazinul Kaufland din Ferentari şi extinderea centrului comercial City Park Mall din Constanţa.
Când vine vorba de lucrările publice însă, Kozma spune că acestea reprezintă doar 10% din totalul de comenzi din acest an, restul find reprezentate de cele din sectorul privat.
Totuşi, intenţia actualului guvern, condus de Dacian Cioloş, de a pune accentul pe investiţiile în insfrastructura rutieră şi fondurile europene, dar şi faptul că ministerul Economiei este condus de Costin Borc, fostul şef Lafarge România, ale cărei fabrici au intrat sub umbrela celor de la CRH, par să aducă o rază de speranţă în demararea unor proiecte de mult aşteptate şi de mult tot amânate.
„Una din principalele probleme cu care ne-am confruntat este concentrarea lucrărilor mari de infrastructură în zona de vest a ţării. Aşteptăm să apară şi aici în zonă proiecte mari, cum sunt cele la Centura Bucureştiului, care este într-o situaţie foarte critică şi care ar trebui continuată cât mai rapid, autostrada Comarnic – Braşov şi Piteşti – Sibiu”, spune Alpár Kozma.
Lafarge România a devenit CRH România
După multe speculaţii în presă şi întâlniri cu uşile închise în rândul acţionarilor Lafarge şi Holcim, irlandezii de la CRH au fost cei care au preluat portofoliul de fabrici de ciment în valoare de 6,5 miliarde de euro. Cel mai recent financiar al CRH, cel trimestrial, arată că fabricile din Europa Centrală şi de Est „au progresat bine, în special datorită cererii dinamice de ciment din România”.
Cu achiziţia operaţiunilor Lafarge de pe piaţa locală, la care se adaugă şi volumele Elpreco şi Ferrobeton, CRH a decenit cel mai mare jucător pe piaţa materialelor de construcţii din România.