Crimeea: Parlamentul Ucrainei solicită o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU

Economica.net
28 02. 2014
crimeea_4334_75741000

Într-o altă rezoluţie, votată în aceeaşi zi de către parlamentul ucrainean, Ucraina face apel la SUA şi Marea Britanie să garanteze suveranitatea sa, după ce persoane înarmate au preluat în noaptea de joi spre vineri controlul asupra a două aeroporturi din Crimeea, despre care autorităţile de la Kiev spun că ar fi militari ruşi.

Statele Unite, Marea Britanie şi Rusia garantează independenţa Ucrainei, în conformitate cu Memorandumul de la Budapesta, semnat în 1994, în schimbul renunţării sale la armele nucleare, după căderea Uniunii Sovietice de care a aparţinut.

Rezoluţia cere ţărilor garante să ‘confirme angajamentele lor’ faţă de Ucraina şi să lanseze ‘consultări imediate cu aceasta pentru a reduce tensiunea’.

De la tribuna parlamentului, preşedintele interimar al ţării, Oleksandr Turcinov, a anunţat că a convocat vineri Consiliul de Securitate şi Apărare Naţională, la 0900 GMT, cu privire la situaţia din Crimeea.

Potrivit acestuia, persoane înarmate care ocupă de joi guvernul şi parlamentul Crimeii la Simferopol sunt ‘terorişti înarmaţi care operează sub drapel rusesc’.

În contextul acestor evoluţii, deputatul Oleg Liaşko a propus ca Ucraina să denunţe acordurile de la Harkov privind staţionarea Flotei Rusiei în Crimeea.

În acelaşi timp, şeful serviciului pentru securitatea traficului aerian din Simferopol (capitala regiunii Crimeea), Vladimir Prepeliţa, a declarat pentru o agenţie de presă locală că grupul de militari care controlează aeroportul din Simferopol s-a prezentat ca ‘unitate de autoapărare’ şi că protejează perimetrul aeroportului de posibile confruntări. El a mai spus că aceştia nu împiedică buna desfăşurare a activităţii aeroportului.

În acelaşi timp, Iuri Mironişcenko, deputat din partea Partidului Regiunilor (fost de guvernământ, acum în opoziţie), a declarat că pleacă de urgenţă în Crimeea, întrucât consideră că reprezentanţii formaţiunii sale pot contribui la stabilizarea situaţiei din peninsulă.

Flota rusă din Marea Neagră a dezminţit că militari din cadrul său ocupă de joi seara aeroportul Belbek de lângă Sevastopol. Pe internet au apărut însă înregistrări în care se văd elicoptere de luptă ruseşti MI-24 deasupra aeroportului, conform media ucrainene.