Crimeea: Toate zborurile au fost interzise, cu excepţia celor provenind de la Moscova

Economica.net
11 03. 2014
207320_d7e9b77a_9feb_11e3_aed2_cc99918fb831_80157500

Potrivit agenţiei menţionate, miliţiile proruse îi împiedică pe jurnalişti să vorbească despre această situaţie cu angajaţii aeroportului. Unul din membrii acestor miliţii a declarat pentru AFP că ‘sunt blocate turnul de control şi pistele de aterizare’ şi nu vor permite decolarea şi aterizarea altor aparate în afara celor care provin de la Moscova.

Parlamentul republicii autonome Crimeea a adoptat o declaraţie de independenţă de Ucraina

Consiliul Superior (parlamentul regional) al republicii autonome Crimeea (din sudul Ucrainei) a adoptat marţi o declaraţie de independenţă de Ucraina şi şi-a reiterat aspiraţia de integrare în Federaţia Rusă, etapă preliminară înainte de referendumul de duminică, informează AFP şi EFE.

Parlamentarii din peninsulă au invocat în special precedentul Kosovo pentru a justifica demersul lor din punct de vedere al dreptului internaţional.

‘O declaraţie de independenţă a republicii autonome Crimeea şi a oraşului Sevastopol’ a fost adoptată de către 78 de deputaţi dintre cei 81 prezenţi, potrivit unui comunicat al acestui for legislativ, considerat ilegal de către actualele autorităţi de la Kiev.

Textul invocă Carta Naţiunilor Unite şi o ‘serie întreagă de alte documente internaţionale care stabilesc dreptul popoarelor la autodeterminare ‘, precum şi avizul Curţii Internaţionale de Justiţie din 22 iulie 2010, potrivit căruia ‘proclamarea unilaterală a independenţei de către o parte a unui stat nu încalcă nicio normă de drept internaţional’, notează AFP.

Dacă referendumul de la 16 martie ar duce la ataşarea Crimeii şi a oraşului Sevastopol la Rusia, Crimeea va fi declarată stat independent şi suveran cu o formă de guvernământ republicană, mai stipulează declaraţia.

‘Republica Crimeea va fi un stat democratic, laic şi multinaţional, care se va angaja să menţină pacea şi înţelegerea interetnică şi interconfesională pe teritoriul său’, se mai spune în text.

În cazul unui vot favorabil alipirii în urma referendumului, Crimeea se va adresa Rusiei pentru a fi admisă în componenţa sa în baza unui acord interguvernamental adecvat ca un nou subiect al Federaţiei Ruse’, precizează declaraţia.

Aceasta a fost, de asemenea, adoptată şi de către Consiliul municipal din Sevastopol, potrivit unui comunicat citat de AFP.

Ucraina califică drept ilegitimă declaraţia de independenţă a Crimeii
     
Ambasadorul Ucrainei la Naţiunile Unite, Iuri Klimenko, a declarat marţi, la Geneva, că declaraţia de independenţă a Crimeii este ilegitimă deoarece autoritatea care a decis-o, Consiliul Superior (parlamentul regional), este ‘total ilegitimă’, informează EFE.

Consiliul Superior (parlamentul regional) al republicii autonome Crimeea a adoptat marţi o declaraţie de independenţă de Ucraina şi şi-a reiterat aspiraţia de integrare în Federaţia Rusă. Rezoluţia, care a intrat în vigoare imediat după adoptare, a fost susţinută de către 78 dintre cei 100 de deputaţi ai parlamentului Crimeii.

‘Crimeea, în calitate de stat independent, se va adresa Federaţiei Ruse după referendum (din 16 martie, privind alipirea la Rusia) pentru a-i propune integrarea în Rusia în calitate de subiect federal’, a declarat un purtător de cuvânt al legislativului din Crimeea pentru agenţia oficială rusă RIA Novosti.

Documentul aprobat de Consiliul Superior face aluzie la precedentul Kosovo pentru a-şi justifica decizia unilaterală, notează EFE. Potrivit Consiliului Superior, decizia a luat ‘în considerare rezoluţia tribunalului internaţional al ONU cu privire la Kosovo, de la 22 iulie 2010, conform căreia declaraţia unilaterală de independenţă a unei părţi dintr-un stat nu încalcă normele dreptului internaţional’

Ianukovici: Sunt preşedintele legitim al Ucrainei şi mă voi întoarce în curând la Kiev
     
Preşedintele destituit Viktor Ianukovci a afirmat marţi că este încă ‘preşedintele legitim al Ucrainei’, dând asigurări că va reveni în curând la Kiev. El a făcut declaraţiile într-o nouă conferinţă de presă susţinută marţi la Rostov-pe-Don, oraş în sudul Rusiei, situat nu departe de frontiera cu Ucraina, potrivit AFP.

‘Vreau să reiterez că rămân singurul preşedinte legitim al Ucrainei şi comandant suprem al armatei. Eu nu mi-am părăsit funcţia’, a afirmat Ianukovici, care a precizat că este sigur că forţele armate vor refuza să dea ascultare ‘ordinelor criminale’.

‘De îndată ce îmi vor permite circumstanţele – sunt sigur că nu peste mult timp – voi reveni neapărat la Kiev’, a declarat preşedintele destituit la sfârşitul lunii februarie, după trei luni de manifestaţii soldate cu aproape 100 de morţi.

‘Poporul ucrainean se scufundă în anarhie, forţele obscure caută să provoace un război civil în ţară’, a mai spus preşedintele demis, insistând că la putere la Kiev s-au instalat ‘forţe obscure’.

‘Vreau să mă adresez comunităţii internaţionale: nimeni nu are dreptul să susţină o lovitură de stat’, a mai spus Ianukovici, calificând noua putere pro-occidentală drept o ‘clică’ compusă din ‘ultranaţionalişti şi neo-fascişti’.

‘Persoane cu cagule pe cap patrulează în oraşe, anarhia a cărui victimă este poporul ucrainean câştigă teren. Din armată sunt demişi ofiţeri superiori, care se opun utilizării forţelor armate ucrainene împotriva civililor în partea de sud-est. Gândiţi-vă la asta! Ei doresc să aducă armata sub steagul lui Bandera (colaborator nazist în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial) şi să declanşeze un război civil’, a declarat Ianukovici, citat de Ria Novosti.

Fără a invoca direct referendumul prevăzut pentru duminică privind alipirea Crimeii la Rusia, Ianukovici a afirmat că peninsula ‘Crimeea se separă’ de Ucraina din cauza politicii ‘neo-fasciştilor’ care au venit la putere la Kiev, asigurând că Ucraina îşi va reveni ‘şi îşi va regăsi unitatea’.

‘Actele voastre au condus la separarea Crimeii; chiar şi sub ameninţarea armelor, populaţia din sud-est (majoritar rusofon) cere să fie respectată şi să-i fie respectate drepturile’, a spus el, adresându-se noii puteri.

El a avertizat că, în viitorul apropiat, se va produce o deteriorare gravă a situaţiei socio-economice din ţară, iar cei aflaţi la putere la Kiev vor da vina pe el şi, probabil, pe Rusia. ‘Măsurile planificate de tăiere a pensiilor şi salariilor le consider antinaţionale. Noi am avut un plan de menţinere a nivelului de trai al poporului ucrainean. Acum, după preluarea puterii, acesta a devenit imposibil’, a spus fostul şef al statului ucrainean, a cărui legitimitate nu mai este recunoscută în Europa şi SUA.

‘Vom depăşi aceste probleme. Ţara îşi va reveni şi-şi va regăsi unitatea’, a mai declarat el, în timp ce autorităţile ruse, care au trimis mii de persoane înarmate în Crimeea, par să susţină perspectiva unei divizări a ţării şi au declarat că Ianukovici nu are niciun viitor politic, comentează France Presse.

Preşedintele destituit al Ucrainei a mai susţinut o conferinţă de presă la 28 februarie, după fuga sa de la Kiev, tot în oraşul Rostov-pe-Don, nu departe de graniţa ucraineană, când a spus că intenţionează să ceară sprijin militar Rusiei.