Crin Antonescu: Iohannis va ajunge premier, Ponta mai stă cel mult până la toamnă. Luni, nou termen-limită
„Să accepte ceea ce e dreptul nostru şi ceea ce-i spre binele domniei sale, să-l aibă pe dl Klaus Iohannis vicepremier decât, mai devreme sau mai târziu, Klaus Iohannis să devină premier. Evident, în locul domniei sale. Pentru că domnul Ponta face acum o alegere nu pentru o săptămână, pentru două, pentru trei. Domnul Ponta poate cel mult să se menţină la putere până în toamnă – în cel mai bun caz pentru domnia sa – dar în condiţiile în care a rupt USL, n-are cum să mai imagineze că poate rămâne premier după toamnă, decât cu un preşedinte pe care-l pune domnia sa”, a spus Antonescu.
Antonescu, a mai declarat, că, dacă nu va mai fi Guvernul actual, atunci premierul Victor Ponta ar trebui să demisioneze, iar cea mai corectă cale ar fi organizarea de alegeri anticipate, însă a admis că un astfel de demers ar fi foarte greu de realizat din cauza contextului internaţional complicat.
‘Dacă Guvernul nostru nu mai merge înainte – şi nu mai merge – pentru că domnul Ponta nu vrea să fie domnul Iohannis ministru, acolo unde vrem noi, nu unde vrea domnia sa, atunci domnul Ponta ar trebui să demisioneze şi după aceea, cu cel mai mare partid în spate, cu această posibilă majoritate de care vorbim, să solicite un nou mandat ca să nu vorbim de alegeri anticipate care ar fi cele mai corecte, dar care poate că nu sunt de recomandat într-un context destul de complicat internaţional’, a completat Antonescu.
El consideră că alegerile anticipate nu vor fi, cel mai probabil, agreate de niciun partid şi nici nu ar putea fi organizate concomitent cu europarlamentarele pentru că regulile europene nu permit un astfel de demers.
Termen până luni, altfel miniştrii PNL vor demisiona
‘N-am dat niciun ultimatum. Domnul Ponta a spus că aşteaptă până luni propunerile noastre şi noi i-am spus că, la rândul nostru, ştie propunerile, le ştie de două săptămâni şi aşteptăm şi noi până luni, pentru că luni vine Parlamentul să le punem în practică. Nu le punem în practică, vom pune noi capăt acestei chestiuni, pentru că noi nu putem să stăm la nesfârşit în acest joc. (…) Noi nu mai putem ţine ţara în această situaţie şi domnul Ponta ne va spune mâine ( luni-n.r.) dacă doreşte să avem un Guvern în continuare împreună sau nu’, a precizat Antonescu,
Întrebat dacă toţi miniştrii PNL îşi vor da demisia, Antonescu a replicat: ”Vă imaginaţi… Situaţia se va încheia”.
Liderul liberal a adăugat că USL nu se va rupe ‘de la nişte scaune’, ci din cauza unor principii şi fapte.
‘Domnul Klaus Iohannis nu e un titirez, un birlic, un pesedist, ceva pe care să îl pună domnul Ponta pe unde doreşte. Domnul Iohannis este prim-vicepreşedintele PNL şi el a fost propus de noi într-o poziţie, nu unde ar vrea domnul Ponta. Noi ne punem miniştri în poziţiile respective. Noi am propus Klaus Iohannis ministru de Interne şi viceprim-ministru. Avem dreptul la o poziţie de viceprim-ministru pe care o dăm aceluia dintre miniştrii noştri pe care îl alegem noi. (…) Alianţa nu se rupe de la nişte scaune, se rupe de la nişte principii şi de la nişte fapte. Fiecare partid are identitatea, autonomia şi drepturile lui’, a mai spus Antonescu.
Liderul PNL va susţine o conferinţă de presă în această seară la ora 20.00
Ştirea se actualizează