Crin Antonescu: Nu cred că ordonanţa de retragere a fondurilor de la primării este neconstituţională
‘De obicei e greu să comentezi hotărâri ale Curţii Constituţionale. Vă pot spune simplu, opinia mea. Nu cred că este neconstituţională. Consider că a fost o măsură cât de poate de justă, cât se poate de oportună a Guvernului Ponta, a primului ministru şi cred că explicaţiile şi raţiunea pentru care ea a fost dată a fost formulată chiar în momentul adoptării ei’, a spus Antonescu.
Referindu-se la posibilitatea ca noua lege electorală să fie declarată neconstituţională în eventualitatea în care aceasta ar fi atacată, liderul liberal a spus că nu crede că se va ajunge la un astfel de verdict, în condiţiile în care respectivul sistem de vot a fost ‘trâmbiţat’ de preşedintele Traian Băsescu.
‘Eu nu cred, poate sunt naiv, dar nu cred că vor putea merge până acolo să considere neconstituţional un sistem de vot pe care cu mare pompă acum vreun an îl trâmbiţa preşedintele Traian Băsescu, pe care de bună seamă îl relua pe un patefon mai mititel domnul Sever Voinescu şi despre care înşişi contestatarii posibili ai legii, adică pedeliştii sau cum s-or mai numi ei acum, au spus următorul lucru la adoptare: da, mergea uninominal pur, majoritar într-un tur, dar numai dacă erau 300 de parlamentari. Cum putem crede că dacă sunt 400 şi ceva e neconstituţional, dar dacă erau 300 e constituţional?’, a explicat Antonescu.
Din punctul său de vedere, faptul că unii democrat-liberalii îşi pun problema că legea uninominalului pur ar putea fi declarată neconstituţională denotă neîncredere în independenţa politică a CCR.
‘Simplul fapt că unii pedelişti (…) îşi pot pune problema că un sistem de vot care este practicat în lumea democratică ar putea fi declarat neconstituţional pentru că nu le place lor ne spune că avem cu toţii îndoieli în legătură cu probitatea, cu corectitudinea şi cu independenţa politică a Curţii Constituţionale. Respect şi respectăm cu toţii hotărârile acestei instanţe ca şi ale oricărei instanţe. Nu are rost să fim ipocriţi, eu nu am de gând, să ne facem că nu ştim cine sunt oamenii, de-alde Zegrean, cum au ajuns ei acolo şi ce fac ei acolo’, a mai spus Antonescu.
Preşedintele PNL a participat, vineri, în Prahova, la evenimentele de lansare ale candidaţilor USL de la Câmpina – Virgil Guran- şi Breaza- Constantin Bălăşescu.