Crina Cosma, nominalizată de Ministerul Finanţelor pentru poziţia de vicepreşedinte EximBank

Ministerul Finanţelor Publice, acţionarul majoritar al EximBank, a decis luni nominalizarea Crinei Cosma pentru cea de-a doua poziţie de vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie şi vicepreşedinte executiv al EximBank, nominalizare care urmează să fie transmisă Băncii Naţionale a României în vederea autorizării.
Economica.net - lun, 28 apr. 2014, 13:42
Crina Cosma, nominalizată de Ministerul Finanţelor pentru poziţia de vicepreşedinte EximBank

Crina Cosma (63 de ani) a lucrat în cadrul Băncii Româneşti, membră a Grupului National Bank of Greece, unde în perioada 2007 – 2013 a ocupat poziţia de Director General Adjunct şi apoi de Consilier Director General. În acest interval, între 2009 – 2010, a asigurat conducerea Băncii Româneşti ca interimar până la numirea şi autorizarea de către BNR a unui nou Director General. Cariera în domeniul bancar include şi Bancpost – unde a ocupat poziţii de Director General Sector Operaţiuni şi Suport şi Director General Adjunct (2003 – 2007), dar şi Alpha Bank (1998 – 2003). Este absolventă a Academiei de Studii Economice – Facultatea de Finanţe şi a urmat o serie de cursuri post universitare’, se precizează în comunicat.

Acţionarul majoritar al EximBank este statul român care deţine, prin Ministerul Finanţelor Publice, 95,37% din capitalul social, restul acţiunilor fiind în posesia SIF Oltenia, SIF Banat-Crişana, SIF Moldova, SIF Transilvania şi SIF Muntenia. Din toamna anului 2012, EximBank este condusă de Traian Halalai – preşedinte şi Paul Ichim – vicepreşedinte.

Banca a încheiat anul 2013 cu un profit net de aproape 50 de milioane de lei, nivel de patru ori mai mare faţă de 2012, în condiţiile dinamizării activităţii comerciale şi gestionării eficiente a resurselor, se precizează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...