Cris-Tim iese pe export cu produsele pe bază de carne şi „ready meal”, inclusiv pentru lactate

Grupul Cris-Tim şi-a consolidat, în cadrul SIAL Paris 2024, parteneriatele actuale şi pregăteşte deschiderea unor noi pieţe la export pentru produsele pe bază de carne şi "ready meal", inclusiv pentru lactatele companiei, noua divizie de business lansată în urmă cu un an.
AGERPRES - mar, 22 oct. 2024, 13:49
Cris-Tim iese pe export cu produsele pe bază de carne şi

„Grupul Cris-Tim este mândru să reprezinte România la acest târg global şi să contribuie la promovarea gusturilor şi produselor autentic româneşti pe piaţa internaţională. Suntem un brand al inovaţiei alimentare, consumatorii recunosc gustul produselor noastre, ceea ce ne plasează pe primul loc în preferinţele acestora”, a declarat Radu Timiş Sr., fondator şi preşedintele CA al Grupului Cris-Tim Family Holding.

Pe lângă prezentarea portofoliului de noutăţi, un alt obiectiv pentru companie la SIAL Paris 2024 este extinderea prezenţei sale pe pieţele internaţionale prin încheierea de noi parteneriate cu retaileri din Europa, târgul reprezentând un punct de plecare important pentru dezvoltarea acestor colaborări, scrie Agerpres.

„Cu o prezenţă solidă pe plan internaţional – peste 130 de clienţi în 17 ţări şi un volum de export de aproximativ 5.000 de tone anual, Cris-Tim continuă să fie unul dintre „˜ambasadorii’ excelenţei alimentare româneşti. Exporturile noastre reprezintă circa 15% din cifra de afaceri a companiei, consolidându-ne ca lider pe piaţa alimentară autohtonă. Această participare ne permite să consolidăm relaţiile cu partenerii noştri existenţi şi să explorăm noi oportunităţi de extindere la nivel internaţional. Rămânem dedicaţi inovaţiei şi calităţii, iar produsele prezentate şi la această ediţie a târgului reflectă aceste valori”, a afirmat Radu Timiş Jr., CEO al grupului.

La această ediţie SIAL, Cris-Tim şi-a prezentat inovaţiile alimentare, standul companiei oferind o selecţie variată de soluţii de snacking din carne, bogate în proteine de calitate, opţiuni de tip „ready meal” meniu, atât din carne, cât şi din lactate. Printre noutăţi se numără brânzeturi feliate precum gouda, cheddar şi caşcaval cu ierburi mediteraneene, alături de iaurturi în arome internaţionale. Alte produse nou prezentate au fost cafeaua cu lapte – Caffe Latte, Cappuccino şi Macchiato, precum şi deserturile pe bază de lapte cu reţete unice, adaptate tendinţelor actuale în alimentaţie, cum ar fi opţiunile fără zahăr şi cu un conţinut ridicat de proteine.

La standul companiei Cris-Tim de la SIAL 2024 a fost prezentă şi o delegaţie formată din Aurel Simion, secretar de Stat în Ministerul Agriculturii, ambasadoarea României în Franţa, Ioana Bivolaru, şi ataşaţii economici de la Paris, care susţin şi promovează inovaţiile producătorilor români în Franţa şi nu numai. De asemenea, târgul a fost vizitat şi de directorul de cabinet al Ministrului Economiei, Răzvan Pîrcălăbescu, alături de preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Alexandru Bociu, de preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR), Ştefan D. Padure, şi de reprezentantul BPCE Paris, Rogojinaru Liviu.

La cel mai prestigios şi cel mai mare târg internaţional dedicat sectorului alimentar, aflat la a 60-a aniversare şi în curs de desfăşurare, România are o prezenţă solidă cu peste 115 companii. Acestea s-au numărat printre cei 7.000 de expozanţi din 130 de ţări, participarea estimată fiind de aproximativ 285.000 de vizitatori din 200 de ţări pentru această ediţie aniversară.

Evenimentul SIAL Paris 2024 se va încheia pe 23 octombrie 2024 şi are loc odată la doi ani. Reuneşte profesionişti din întreaga lume, oferind o platformă pentru a explora cele mai noi tendinţe şi soluţii din domeniul alimentar. Tema din acest an, „Own the Change” şi-a îndemnat participanţii să îmbrăţişeze schimbările din industrie şi să răspundă provocărilor globale.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...