Cristian Diaconescu pregăteşte revoluţia stângii, cu idei paşoptiste

Pe 10 noiembrie, preşedintele de onoare al UNPR va lansa Platforma de Stânga, un document ce se doreşte a fi progresist, dar care să împlinească idealurile de la 1848.
Economica.net - vin, 28 oct. 2011, 14:03

Preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, anunţă, într-o postare pe blog, intitulată „Dacă nu progresiştii, atunci cine?”, că va face public, în 10 noiembrie, documentul numit „Platforma de Stânga”, care, potrivit autorului, nu este „nici partid, nici personaj de benzi desenate”.

„Foarte curând voi face publică Platforma de Stânga. S-au făcut speculaţii şi s-a discutat deja despre această «platformă», însă, spre satisfacţia mea, recunosc, nimeni nu a reuşit să îi determine conturul şi nici scopul”, precizează Diaconescu.

El afirmă că „Platforma de Stânga” este documentul care desparte „ireversibil” stânga europeană modernă şi progresistă de stânga comunistă ori neocomunistă.

„Momentul pe care l-am ales pentru lansarea acestui document, care nu este nici partid şi nici personaj de benzi desenate, este unul care la rândul lui a despărţit stânga europeană comunistă de stânga progresistă modernă – 10 noiembrie. Această dată reprezintă momentul la care a început demolarea zidului Berlinului. De la acel moment, «lumea luminată», Europa civilizată, a reuşit să schimbe destinul mişcării de stânga fără să pretindă utopic dispariţia stângii”, explică Diaconescu raţiunile care au stat la baza alegerii datei de 10 noiembrie pentru publicarea documentului menţionat.

Diaconescu precizează, totodată, că documentul „Platforma de Stânga” ar trebui să împlinească „relevanţa şi vibraţia” unor documente precum „Dorinţele Partidei Naţionale”, pe care îl consideră a fi progresist „prin excelenţă” şi vital pentru etapa transformării şi evoluţiei vieţii politice româneşti de la 1848.

Preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, în 11 octombrie, că Uniunea intenţionează formarea unei platforme civice de centru-stânga, împreună cu ONG-uri, asociaţii de pensionari, sindicate şi patronate.

Oprea a afirmat că UNPR, ca partid de centru-stânga, nu se va „topi” într-o altă formaţiune, şi nici nu va fuziona prin absorbţie.

El a anunţat că UNPR are în vedere constituirea unei platforme civice, din care să facă parte organizaţii ale societăţii civile, asociaţii ale pensionarilor, structuri sindicale şi patronale, dar şi eventuale partide.

Te-ar mai putea interesa și
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță și o serie de recomandări pentru populație și operatorii comerciali......
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au confiscat 2,39 kilograme de aur, cu o valoare de piaţă estimată ...
Departamentul de Stat american a închis biroul specializat care contracara dezinformarea venită din partea rivalilor SUA
Departamentul de Stat american a închis biroul specializat care contracara dezinformarea venită din partea rivalilor SUA
Departamentul de Stat american a anunţat marţi că biroul său specializat în dezinformarea străină, foarte criticat ...
România exportă masiv energie electrică în ziua de Crăciun, pe fondul vântului puternic
România exportă masiv energie electrică în ziua de Crăciun, pe fondul vântului puternic
Pe fondul unui consum redus, specific unei zile de sărbătoare, și al vântului bun pentru turbinele eoliene, România ...