Cristian Păun, despre ideea plafonării preţurilor la carburanţi: O măsură aberantă, vom ajunge să circulăm ca în comunism
Context:
Ministrul Finanţelor vorbeşte despre plafonarea preţurilor la carburanţi în benzinării
Personal, cum apreciati aceasta masura a stabilirii unui pret fix la carburanti?
Fixarea unui preț de către stat este cel mai mare rău care se poate aduce economiei de piață. Deși, aparent măsura pare bună și îmbrățișată de cei mai mulți dintre noi, fixarea prețului înseamnă transformarea sa în ceva inutil pentru decizia economică. Prețul este o variabilă economică esențială în alocarea resurselor într-o economie: când el crește, arată clar un dezechilibru între cerere și oferta acelui bun sau serviciu specific. Consumatorii vor prețuri cât mai mici (gratis dacă se poate). În cele mai multe cazuri fixarea prețului se va face în favoarea acestora. Adică prețul se va fixa mult sub nivelul său economic. Consecința este că, într-o astfel de piață în care statul fixează prețuri, companiile private nu mai pot face calcule și nu mai pot decide economic. Și pleacă. Iar dacă pleacă se deteriorează oferta (concurența) și condițiile din piață. În final, tot consumatorul va suferi pentru că va avea prețul fixat jos dar nu va mai avea multe opțiuni de cumpărare. Oferta se va reduce dramatic și vom ajunge ca în vremea socialismului: vom circula restricționat, va apărea cartela de carburanți, va apărea o încetinire a activității economice. E rețeta ”clasică” de a nu rezolva problema pe care fixarea prețului pretinde că o rezolvă.
Se poate aplica, dat fiind ca suntem stat membru al UE? S-a mai aplicat undeva in Europa de o maniera generalizata?
Este principala provocare pe care va trebui să o rezolve această măsură aberant, anti-piață și complet în afara economiei. România ca stat membru s-a angajat că menține o economie de piață funcțională. Că scoate statul din mecanismul de formare al prețurilor, că liberalizează piețele, că încurajează concurența, că protejează consumatorul. Foamea de voturi e mare și credibilitatea celor de la putere tinde către zero pe zi ce trece. Și atunci caută cu disperare să se agațe de tot felul de fantezii populiste. Care, în final, le vor face mai mult rău decât bine (politic vorbind). În prima clipă când vom încerca fixarea prețurilor ne vom trezi cu reacții usturătoare din partea UE. Vom plăti mai mult decât face toată această incompetență servită pe post de politici publice sofisticate.
In cazul in care, sa spunem, un pret fix de vanzare la pompa ar coincide cu o crestere a cotatiilor produselor petroliere pe piete (generata de cresterea pretului barilului), ce se va intampla? Isi vor asuma companiile petroliere pierderea si vor vinde in continuare carburanti in Romania desi pretul ar putea fi mai mic decat costul? Vor vinde la export?
Pentru producătorii de carburanți piața românească va deveni complet neniteresantă. Vor exporta, vor conserva rezerve și capacități de producție, vor închide activități. Încet, încet, își vor vedea de treaba lor. Vor încerca să vândă la export dar și aici statul poate interveni cu tot felul de restricții, mai mult sau mai puțin sofisticate. Războiul acesta nu duce niciodată la ceva bun. Exemplu recent îl constituie Venezuela și, mai deunăzi, Turcia unde avem o adevărată ”arestare” a prețurilor. O vânare a tuturor celor care nu cer ”prețul corect”. Efectul acestor aberații este unul clar: izolarea noastră economică, și așa suntem tot mai izolați în ultima perioadă și deja suntem priviți diferit față de vecinii noștri bulgari, mult mai pragmatici și mai orientați spre ceea ce e benefic pentru ei. Scăpăm tot mai multe de pe masă pe care le ”înhață” cei din jurul nostru cu inteligență. Noi creștem și ei se dezvoltă.
Credeti ca, daca se impune acest pret fix la pompa, exista posibilitatea unei rationalizari a carburantilor (ca in perioada comunista) in conditiile in care, pe acest sistem, statul ar asigura un fel de protectie sociala, iar companiile petroliere si-ar diminua pierderile pentru ca ar vinde mai putini carburanti?
Este pasul imediat următor. Și e obligatoriu să se întâmple din moment ce intervenția abuzivă și abruptă a statului distorsionează calculul economic și deciziile de investiții și dezvoltare viitoare. Falimentul socialismului în asta a constant: în inexistența unor prețuri de piață care să reflecte realitatea economică (raritatea resurselor în comparație cu nevoile) și care reprezintă singura busolă pe care te poți baza atunci când orientezi resurse și factori de producție. Vom ajunge să circulăm ca în comunism: un weekend cei cu numere pare, unul cei cu numere impare.
In afara de aceasta plafonare, exista vreo alta metoda mai eficienta a statului, mai putin interventionista in piata, de a atenua cresterile de pret la pompa? Asta daca apreciati ca ar fi necesara o astfel de interventie din partea statului.
Singurele măsuri sănătoase vizează: încurajarea mașinilor hibride și electrice (inclusiv investiții în infrastructura de încărcare); încurajarea transportului public urban și inter-urban cu zonele limitrofe (inclusiv pe feroviar); menținerea concurenței în sector, inclusiv prin atragerea de noi jucători puternici globali sau regionali cu relevanță în exploatare sau în comercializarea de produse specifice; încurajarea surselor alternative de carburanți (gaz lichefiat); încurajarea exploatărilor de gaz și de gaz de șist și folosirea lor pe post de combustibil; investiții în infrastructura rutieră și feroviară (reduce consumul și timpul de așteptare). Sunt soluții multe. Ideea e că ele sunt grele. Kennedy spunea odată: ”Am ales să mergem pe Lună și să facem alte lucruri nu pentru că sunt ușoare ci pentru că sunt dificile.” Noi mereu alegem calea ușoară și populistă. Cale care nu duce la dezvoltare. Dimpotrivă.