Cristian Popa (BNR): Dacă schema de plafonare și compensare rămâne în forma actuală, atunci deficitul ar putea să sară de 9%

În cazul în care schema de plafonare şi compensare ar rămâne în forma actuală şi ar costa 40 de miliarde de lei, există posibilitatea ca deficitul bugetar să sară la 9% din PIB în acest an, susţine Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR). relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 23 aug. 2022, 18:53
Cristian Popa (BNR): Dacă schema de plafonare și compensare rămâne în forma actuală, atunci deficitul ar putea să sară de 9%

„Consiliul Fiscal ne spune că realist deficitul este 7% din PIB şi ne mai spune că se bazează pe o cifră relativ redusă de cost al schemei de plafonare şi compensare. Deci, dacă schema de plafonare ar rămâne aşa cum este şi ar costa 40 de miliarde de lei, probabil deficitul ar sări la 9% din PIB”, a spus Cristian Popa, la „Europa Liberă”.

Întrebat cum vedere majorările de salarii în sectorul bugetar, el a spus că mixul de politici, monetară, pe care o face BNR, şi fiscală, pe care o face Guvernul, e ca maşina cu două volane. Când inflaţia e mare trebuie ca politicile economice să frâneze această inflaţie.

„Un şofer frânează şi acela suntem noi, la Banca Naţională. Deja de un an călcăm încet, încet frâna. Însă, pe partea cealaltă, a deficitului fiscal, nu vedem o frânare şi atunci avem un singur şofer cu un singur volan care frânează. Riscul acesta fiscal tot creşte, aş spune, şi nu ne ajută. Acum două luni vorbeam de creşteri de taxe tocmai pentru reducerea deficitului, vorbeam de solidaritate, acum vorbim de creşterea cheltuielilor. Înţeleg că sunt presiuni sociale. Înţeleg că inflaţia îi afectează pe toţi românii, însă ajungem la această disciplină fiscală. Dacă nu o ai, vei crea probleme şi mai mari în viitor”, a afirmat Cristian Popa.

De asemenea, întrebat care este pericolul creşterii salariilor bugetarilor, Cristian Popa a punctat că pericolul îl constituie un deficit mai mare.

Te-ar mai putea interesa și
Congresul american a aprobat cererile lui Trump de reducere a fondurilor alocate pentru ajutorul extern și mass-media publice
Congresul american a aprobat cererile lui Trump de reducere a fondurilor alocate pentru ajutorul extern și mass-media publice
Congresul SUA a aprobat vineri, după votul final al Camerei Reprezentanţilor, o lege care cuprinde un pachet de reduceri de aproximativ nouă miliarde de dolari din fondurile deja alocate pentru......
Uniunea Europeană relaxează regulile de acordare a vizelor de acces în spațiul Schengen pentru cetățenii turci
Uniunea Europeană relaxează regulile de acordare a vizelor de acces în spațiul Schengen pentru cetățenii turci
Uniunea Europeană a relaxat regulile de access în spaţiului Schengen aplicate pentru cetăţenii turci, a indicat vineri ...
Câți pensionari scapă de plata taxei de sănătate (CASS) de 10% pe pensii, calculele ministrului Muncii
Câți pensionari scapă de plata taxei de sănătate (CASS) de 10% pe pensii, calculele ministrului Muncii
Trei milioane de pensionari din România nu vor plăti totuși CASS pe pensii de la 1 august, așa cum obligă primul pachet ...
Nicușor Dan: Ce face azi Primăria Capitalei cu 1.000 de oameni cred că poate să facă cu 600
Nicușor Dan: Ce face azi Primăria Capitalei cu 1.000 de oameni cred că poate să facă cu 600
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, că nu a văzut "concret" pachetul de măsuri pentru administraţia locală ...