Cristian Preda: Şase formaţiuni de dreapta se vor bate pe acelaşi culoar pentru PE

Economica.net
01 02. 2014
cristian_preda_53967700

Europarlamentarul Cristian Preda, recent intrat în PMP, a declarat, vineri, la Sighişoara, unde se desfăşoară Colegiul Naţional al partidului, că nu va exista o listă unică a dreptei politice din România la alegerile europarlamentare şi că, după ce PDL a refuzat „soluţia federării eforturilor”, vor fi şase formaţiuni care „se vor bate pe acelaşi culoar”.

„Suntem în situaţia foarte clară în care, pe de-o parte, pe plan european, concurenţa este între Partidul Popular European şi socialişti. La socialişti în România avem o listă unică PSD, PC şi UNPR. Pentru PPE sunt deja trei partide membre, UDMR, PNŢCD şi PDL, şi sunt alţi trei aspiranţi – PMP, Forţa Civică şi PPMT. Deci şase formaţiuni politice care se vor bate pe acelaşi culoar. Din câte se aude, şi PNL a bătut la poarta PPE. Dacă la socialişti avem o listă unică şi strategia ralierii perfecte, cu o listă comună a celor trei partide, în PPE avem disiparea forţelor şi fragmentarea. Repet, cei care au refuzat soluţia federării eforturilor sunt la PDL, toţi ceilalţi au spus că vrem împreună, dar PDL a spus «Nu, vrem să arătăm că suntem cei mai buni». Eu cred că o să arătăm că nu sunt cei mai buni”, a spus Preda.

El a precizat că reprezintă, începând de vineri, PMP în Parlamentul European, însă obiectivul formaţiunii este să intre ca organizaţie în PPE, iar el se va „bate” pentru asta.

„Am rămas, după excluderea din PDL, membru în Partidul Popular European. Dar de astăzi (vineri – n.r.) voi asuma această calitate de membru al Mişcării Populare. Şi mă voi bate pentru ca PMP să intre în Partidul Popular European cu titlu de organizaţie, nu doar ca parte a grupului parlamentar. Pentru asta e nevoie de trimiterea unui număr de parlamentari după 25 mai şi mă voi bate pentru asta”, a spus Preda.

El a apreciat că şi la alegerile prezidenţiale se va repeta situaţia fragmentării forţelor de dreapta, pentru că, deşi pare stupid, „uneori lucrurile sunt atât de stupide” cum le prezintă el.

„Sincer, cred că acest lucru se va întâmpla şi la prezidenţiale. Cred că vor fi mai mulţi candidaţi pe dreapta şi pentru că, potrivit sistemului în vigoare, nu se poate câştiga din turul I. E un lucru aparent ignorat de multă lume, dar întrucât alegerile nu se pot câştiga din turul I decât dacă faci jumătate plus unu din totalul alegătorilor înscrişi, adică 9,5 milioane, mulţi vor să-şi încerce şansa. E o ocazie pentru a se arăta, pentru a se prezenta publicului, pentru a avea simpatia soacrei, a vecinilor… Pare stupid, dar uneori lucrurile sunt atât de stupide cum vi le prezint eu că sunt”, a susţinut Cristian Preda.