Cristian Preda: USL ar putea prezenta România ca o dictatură în Parlamentul European

Economica.net
30 01. 2012

„Mâine (marţi, n.r.) se va discuta despre România în cadrul Parlamentului European, în două audiţii publice organizate de deputaţii din USL. Dimineaţa se va vorbi despre Roşia Montană, iar seara, despre situaţia politică generală. Luând în seamă mesajele deja transmise pe această temă de către membrii USL, este foarte posibil ca România să fie prezentată ca o dictatură care are de gând să inunde spaţiul mioritic cu cianură. Unui observator extern superficial, care nu ştie toate hăţişurile şi dedesubturile politicianismului de la noi, nu-i va fi prea greu să asimileze ideea potrivit căreia România e un fel de Belarus care lucrează pe baze chimice necruţătoare. Ce poţi să opui unei asemenea ficţiuni? Nu e oare absurd ca lupta pentru putere să îmbrace o asemenea formă?”, scrie Preda.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că liderii USL nu vor critica Guvernul, marţi, la dezbaterea din Parlamentul European pe tema democraţiei din România, ci se vor angaja că vor adopta alt mod de guvernare decât cel actual.

Ponta a spus, la începutul BPN al PSD, că la dezbaterea de marţi din Parlamentul European reprezentanţii USL nu vor să aducă acuzaţii actualului Guvern.

„Vrem să ne angajăm politic pentru ce nu vom face noi după ce vom fi la putere: nu vom mai adopta legile prin angajarea răspunderii, nu vom mai muta în mod neconstituţional alegerile din vară în iarnă, nu vom mai mai exercita controlul politic asupra Televiziunii Române printr-o altă doamnă Culcer a noastră, a USL, nu vom mai promova modificările fundamentale ale organizării administrative sau ale sistemului de vot în mod abuziv”, a declarat preşedintele PSD.